Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

        Pentru cei care doresc să se documenteze cu privire la locatia micutului oras (mai degraba satuc) Arichat, fara indoiala că doza de curaj și rabdare trebuie să fie suficienta. Plasat pe Ille Madame, pe malul unui golfulet suficient de adanc, Arichat este resedinta comitatului Richmond, component al provinciei Nova Scotia. Prezenta lui Mircea în acest loc, că dealtfel și în orasul Sydney, este inscrisa în suita de manifestari declansata la Halifax și plasata sub egida "Tall Ships 2004 – A salute to l’Acadie".
        Orasul nu dispune de un cheu capabil să gazduiasca o nava de dimensiunile lui Mircea, astfel că a trebuit să stam la ancora, la o distanta de circa 200 de metri de mal. Polonezii de la Pogoria, cei care ne-au insotit în aceasta aventura, au putut beneficia, datorita gabaritului redus, de posibilitatea acostarii. Aceasta nu a insemnat nicidecum un handicap pentru noi, în cele doua zile de stationare Mircea fiind vizitat de peste 1500 de persoane, ceea ce reprezinta de doua ori populatia oficiala a localitatii.
        Pusi în garda cu mult timp inainte referitor la dimensiunile localitatii, membrii echipajului au privit cu oarecare scepticism prezenta noastra în acest loc, dar aveau să se declare la final încăntati de modul în care au fost tratati, de caldura primirii, de ospitalitate și de frumusetea peisajelor. Localnicii ne-au declarat încă de la inceput că Mircea este cel mai mare velier care a patruns vreodata în apele Arichat-ului, iar bucuria de a ne avea acolo s-a materializat inclusiv în urarea "Bine ati venit pe Ille Madame", scrisa în romana și poloneza pe mai multe bannere, la debarcader, sau în locurile în care s-au derulat activități oficiale.
        Pentru transportul vizitatorilor și al marinarilor, gazdele au pus la dispozitie o ambarcatiune cu o capacitate de circa 50 de locuri, care a facut curse regulate intre mal și Mircea, mai mereu plina în ambele sensuri. Au fost puse la dispozitie autocare pentru că toți cei din imprejurimi, care vor să ne viziteze, să o poata face. Membrii echipajului au beneficiat, este adevarat, în anumite limite, de mijloace de transport pentru a parcurge tururi ale insulei.
        Peisajul este unul caracteristic zonelor subcarpatice de pe la noi, predominand vegetatia amestecata: conifere și foioase. Temperatura este mai scazuta, desi latitudinea pe care Arichat-ul este plasat este similara celei a Galati-ului sau Focsani-ului. Responsabil de aceasta stare se face curentul rece al Labradorului, astfel că temperatura apei marii nu depaseste în momentele cele mai fericite 12-13 grade. De aici, notiunea de "a merge la plaja" devine un paliativ, astfel că localnicii nu dau navala pe limba de pământ nisipos, strajuita de brazi și pini, iar de scaldat nici nu poate fi vorba.
        Ocupatia de baza a celor de pe aici a fost de veacuri pescuitul, dar, odata cu impuținarea rezervelor de peste, locuitorii s-au vazut ramasi fara "obiectul muncii". Exista o fabrica de conserve de crab, care prelucreaza recolta stransa de nenumarate salupe de pescuit, pe care o exporta în tari indepartate, precum Japonia. In privinta materialului de constructii (și nu numai), cuvantul de ordine se cheama lemn.
        Desi la intrarea în golf am bajbait prîntr-o ceata laptoasa, imediat după ce am ancorat am beneficiat din plin de serviciile "Astrului Zilei", care a adus temperatura undeva către 24-25 de grade. Organizatorii au inceput totul cu o festivitate, prin care au tinut să ne ureze "Bun venit". La aceasta au participat reprezentanti ai tuturor etniilor care locuiesc în zona. Un crainic, imbracat că acum cateva secole în urma a dat de stire multimii că navele "Mircea" din Romania și "Pogoria" din Polonia au sosit în Arichat și a incheiat speech-ul cu traditionalul "God Save the Queen".
        Odata ajunsi la mal, marinarii au impanzit strazile, populatia asezarii crescand simtitor. Desi asezare marunta, Arichat beneficiaza din plin de toate facilitatile tehnice specifice momentului. Aveam să ne convingem de acest lucru la sala de Internet a orasului, dar mai ales la sediul administrativ al provinciei, unde ofiterii au fost invitati pentru a lua contact mai bine cu realitatile locului.
        Cladirea administrativa este una foarte noua, fiind inaugurata în urma cu mai puțin de doua luni. A costat trei milioane de dolari și dispune de facilitati similare oricarui sediu administrativ care se respecta. Sala de sedinte a "guvernului" comitatului are o masa rotunda, în jurul careia se afla 12 fotolii. Fiecare membru al executivului are în fata să un display de computer și un microfon. In aceeasi sala exista doua monitoare de mari dimensiuni, pe care presa, observatorii sau publicul pot vedea ceea ce se prezinta pe la ordinea de zi a sedintelor. In cazul în care în sala se dezbat probleme foarte importante pentru obste, atunci afara se instaleaza un ecran cu cristale lichide, pentru că tot poporul să ia cunostinta de cursul dezbaterilor.
        Tratati cu bufet suedez și cu vinuri specifice zonei, am urmarit de pe terasa cladirii administrative focul de artificii ce s-a derulat pe apele golfului, cu nimic mai prejos în colorit și durata decat cele din marile metropole pe care le vizitasem anterior.
        In ziua următoare am continuat explorarea zonei, descoperind foarte multe similitudini, în special horticole, cu locurile de pe acasa. Am vazut visini cu roade pe ram, am vazut petunii, margarete și "gura leului". Localnicii sarbatoresc în fiecare an în aceasta perioada momentul în care primii francezi au ajuns pe aceste locuri. O fac afisand la fiecare casa de acadian drapele tricolore, la care albastrul este impodobit cu o stea galbena. Acadienii se imbraca cu veste în culorile nationale ale Frantei și isi impodobesc esplanadele locuintelor cu papusi care simbolizeaza prin gestica activitățile traditionale ale locului.
        Cresterea animalelor nu are amploare pe aceste locuri. Localnicii duc dorul animalelor de casa, iar acest lucru se vede din multitudinea de statuete de ipsos care le umplu gradinile, în care sunt reprezentate diverse vietati domestice. Casele nu au garduri, iar curtile au limite imaginare. Oamenii sunt amabili, iar disponibilitatea la dialog se vede la tot pasul.
        Oamenii se cunosc foarte bine, copiii invata la aceeasi scoala, iar sangele lor s-a amestecat atat de mult, încăt nimeni nu poate afirma că este "rasa pura". La toate activitățile oficialii se adreseaza auditoriului pe rand, în engleza și franceza, desi toata lumea cunoaste și vorbeste la perfectie ambele limbi. Este impresionant să vezi uneori oamenii dialogand în limbi diferite, fara urma de ranchiuna sau resentimente.
        Seara de joi ne-a adunat pe toți, acadieni, romani, polonezi la un club, unde gazdele au tinut să marcheze prezenta noastra acolo prin scurte cuvantari, prin cadouri simbolice și prîntr-o masa de ramas bun.
        Impresionati de eforturile pe care o comunitate de dimensiuni atat de reduse le-a facut pentru a organiza un astfel de eveniment, am ridicat vineri, 6 august ancora, indreptandu-ne către Sydney, oras-port la extremitatea estica a Peninsulei Nova Scotia, ultima oprire a lui Mircea pe taram american.

        Am ajuns în Sydney, ultimul port din periplul nostru americano-canadian, duminica, 8 august, pe un vanticel destul de zdravan, care s-a intarit către după-amiaza dincolo de 10 metri pe secunda. Înca sub impresia prieteniei și ospitalitatii cu care am fost intampinati și tratati în porturile Halifax și Arichat, am avut placuta surpriza să deslusim, pe masura apropierii de locul de acostare, un grup de persoane care purtau o ghirlanda de baloane tricolora.
        Manevra de acostare s-a dovedit destul de complexa, în conditiile existentei unui singur remorcher, dar pilotul a sugerat o solutie ingenioasa de intoarcere la drum opus, cu folosirea ancorei. Prima parama ajunsa la cheu a starnit din partea spectatorilor un ropot de aplauze, iar manevra de schimbare a pavilioanelor a "rupt" linistea aparenta, intrucat cei de pe mal au inceput să strige "Romania, Romania!", spre nedumerirea "martorilor neutri". Asa au inteles cele cateva familii de romani din Sydney să ne intampine la sosirea în acest port, gest care ne-a umplut (pentru a cata oara) inimile de bucurie.
        Odata definitivate legaturile, ne-am invitat gazdele la bord și am aflat, astfel, că în Spitalul Municipal, precum și în importante alte companii din localitate se vorbeste romaneste. Tinerii nostri conationali au ales calea exilului, dar nu au uitat niciodata de unde au plecat și poarta cu multa demnitate titlul de romani. Parte a unui grup mult mai amplu de tineri, membri ai Asociatiei Romanilor din Canada (ARC), acestia tin să infirme ceea ce se spune despre membrii diasporei romanesti. Pregatirea lor de nivel universitar, realizata în tara în domenii precum medicina, informatica, ingineria, le permite să se impuna, nu fara greutate, într-o lume a concurentei și competentei.
        Au ales acest drum, dar pastreaza în sufletul lor nostalgia pentru locurile natale, isi invata copii să vorbeasca limba materna și au în casele lor un coltisor care să le aminteasca de Romania. Bucuria reciproca pe care aceste zile au oferit-o merita impartasita și cu cei de acasa.
        Pe de alta parte, oficialii canadieni s-au pastrat la inaltimea intentiilor lor de a organiza un astfel de eveniment. Domnul Jim Mac Leod, viceprimarul orasului, amintea cu oarecare nostalgie că un eveniment similar s-a petrecut la Sydney cu douazeci de ani în urma.
        O prima experienta deosebita aveam să traim luni la Yacht Clubul local, unde ofiterii celor patru nave participante, Tenacious, Pogoria, Iskra și Mircea, au fost invitati pentru a lua parte la o receptie. Dupa inerentele momente de debut, cu speech-uri și urari, moderatorul activității a dat cuvantul unor persoane în varsta, amintind de cei doi batrani carcotasi din Muppets, care purtau pe cap niste capisoane galbene numai bune pentru a-i proteja de rafalele de ploaie de afara.
        Cei doi batrani și-au intrat în rol și ne-au proclamat pe toți vizitatorii membri ai "Ordinului Capisonului Cape Breton". Am primit fiecare cate o palarie similara și am depus legamant să fim credinciosi comunitatii marinaresti. Semnarea brevetului de investire a fost consfintita de darea pe gat a cate unui pahar de rom, bautura marinareasca traditionala și de primirea unui insemn al Ordinului, un ac de cravata sub forma unui calut de mare. Am realizat o data în plus că meseria de marinar inseamna mai mult decat oricare alta, o puternica comuniune de spirit.
        Surprizele au continuat, astfel că marti romanii din Sydney s-au preocupat pentru a ne aranja, pe cheltuiala lor, un autobuz pentru o vizita la unul dintre cele mai celebre locuri istorice ale peninsulei Nova Scotia și Canadei, fortareata Louisbourg. Gestul a fost completat de oficialii canadieni, care au oferit gratuitate pentru vizitarea edificiului.
        Fortareata, care și-a trait intens viata în prima jumatate a secolului al XVIII-lea, a fost conceputa că un bastion de protectie a teritoriului francez de peste mari. Disputa regatului Florii de Crin cu vecinul Albion s-a materializat în doua asedii și în tot atatea capitulari. Ramasa în paragina la scurt timp după cea de-a doua victorie britanica, fortareata a fost restaurata și transformata în muzeu. Un muzeu de istorie și arta populara că oricare altul, dar diferit prin modul de prezentare, asa cum numai americanii și canadienii, cu stilul lor mercantil, stiu să o faca.
        Numerosii angajati permanenti sau de sezon ai muzeului poarta imbracamintea traditionala a acelor vremi, iar tu, plimbandu-te pe strazile cetatii, pari a fi teleportat într-o alta lume. Se vorbeste despre toți și despre toate la timpul prezent, încăt te-ai astepta că regele Ludovic al XIV-lea sau reprezentantul acestuia, guvernatorul, să apara de după un colt sau să deschida usa langa care te afli. Totul traieste prin intermediul acestor oameni, care iti ofera un spectacol insolit.
        Am vizitat fortareata pazita de soldati (soldatele), am dialogat cu un detinut și am vazut ce ni s-ar putea intampla daca am atenta la bunul altuia. Am vazut oameni ingrijind animale, ne-am imprietenit cu cocosul Jerome și am cumparat painea acelor vremi, calda, de la cuptorul fortului. Doritorii au putut chiar degusta mancarurile și bauturile din urma cu secole la unul din numeroasele restaurante, pregatite să-i intampine pe pescarii și corsarii timpurilor de demult.
        Finalul vizitei ne-a adus o demonstratie militara, cu focuri de muscheta și de tun. Am inchis pentru o clipa ochii și am incercat să ne imaginam acelasi ritual la Bran, Peles sau Muzeul Satului. Ne bucuram, macar, să constatam că, fara a fi profesionisti, noi i-am atras pe vizitatori la bordul lui Mircea, oferindu-le tururi ghidate.
        Magia a continuat odata cu revenirea la Sydney, unde am fost invitati pentru o seara în stil romanesc la familia Delia și Marius Naghiu. Aflati de peste un an și jumatate pe aceste meleaguri, venind din Toronto, sotii Naghiu ne-au intampinat cu ospitalitatea traditionala romaneasca și ne-au oferit o seara de neuitat, alaturi de "bunica" Lucretia, cea care a "comis" toate felurile de mancare și de alte doua familii de romani, Otilia și Cristi Teodorescu, respectiv Elisabeta și Ferenc Kiss.
        O data în plus ne vedem datori să remarcam că Mircea a reusit, pe acolo pe unde a trecut, să adune romanii laolalta.

        Inginerul din mine incearca să dea deoparte orice nota de sentimentalism și să priveasca tot ceea ce s-a petrecut în ultimele patru zile cu luciditatea caracteristica meseriei. Pe de alta parte, germenii de pseudogazetar, care incoltesc în fiinta mea pe zi ce trece imi dau ghes să dau acestor vorbe încărcatura plina de romantism și poezie pe care evenimentele traite o merita din plin.
        Indiferent cum as privi lucrurile, nimeni nu ma poate obliga să nu admit că perioada 29 iulie - 2 august, în care am fost acostati la unul dintre cheurile Waterfront din Halifax a depasit cu mult orice asteptari din punct de vedere al trairilor emotionale, din punct de vedere al caldurii cu care am fost inconjurati, dar și al sentimentului de coeziune nationala pe care prezenta lui Mircea l-a accentuat în randul romanilor de pe aceste meleaguri.
        La sosirea noastra am fost asteptati de domnul Virgil Goaga, consilier al Ambasadei Romaniei în Canada, de sotia domniei sale și de o echipa de patru persoane de legatura, voluntari canadieni, care s-au dovedit extrem de sensibili la solicitarile noastre pe tot parcursul sederii la Halifax.
        Eram la curent încă din Statele Unite cu intentia Ambasadei Romaniei la Ottawa de a organiza o receptie la bord la care să fie invitate oficialitati de marca ale provinciei Nova Scotia sau ale orasului Halifax, precum și un numar important de romani din zona. Ceea ce s-a petrecut în seara de 29 iulie avea doar să deschida sirul unei povesti frumoase, menita parca să contrazica tot ce se spune despre romanii din diaspora.
        Pentru prima data de la plecarea din tara, limba majoritara cu ocazia unei receptii la bord a fost limba romana. Aproape că a trecut neobservat faptul că la receptie au participat guvernatoarea provinciei Nova Scotia sau comandantul Fortelor Navale Canadiene din Atlantic. Romanii prezenti la bord au dat usor frau liber amintirilor, au depasit repede barierele conventionale și au transformat Mircea într-o veritabila oaza de romanism.
        Ne-am intalnit cu romani, în marea lor majoritate tineri, oameni cu pregatire superioara, care au reusit să se impuna prin cunostinte și profesionalism într-o tara foarte exigenta cu imigrantii dar și cu proprii cetateni. Ne-a frapat încă de la inceput tinuta lor, demnitatea cu care poarta peste mari și tari numele natiei din care provin. Am cunoscut economisti, ingineri electronisti, informaticieni, ingineri constructori, profesori și ofiteri de marina, absolventi ai Academiei Navale "Mircea cel Batran".
        Ceasuri tarzii din noapte ne-au surprins depanand amintiri de acasa sau facand planuri pentru zilele următoare. Initiativa lui Alex Filimon, cadru didactic al Universitatii din Halifax și consultant în afaceri, de a-și pune masina la dispozitia noastra a doua zi, pentru vizitarea orasului, a fost agreata de majoritatea celor prezenti, care s-au raliat propunerii. Ne-am despartit către miezul noptii, dandu-ne intalnire pentru a doua zi, asemenea unor adolescenti indragostiti.
        Ar fi nepotrivit să trec peste un aspect care a dat culoare prezentei noastre la Halifax: încă de la sosire am fost asaltati de camere de televiziune și reportofoane apartinand unor celebre companii media: CBC (fratele canadian al BBC-ului), CTV, Global TV, Sunday Herald. Prin intermediul acestora Mircea a tinut capul de afis al stirilor din acea noapte, precum și al zilei următoare.
        Nici nu se daduse bine desteptarea și am avut drept oaspete la micul dejun pe un reporter al CBC, care a dorit să fie alaturi de cadetii romani. Acesta și-a terminat inregistrarile la ora 6.25, iar la 6.45 reportajul era în eter: totul prezentat la superlativ, de la curatenia inoxurilor din bucatarie, la cunostintele de limba engleza ale studenților și elevilor. Dupa amiaza s-a incheiat cu o transmisiune live, în care una dintre cele mai populare realizatoare de emisiuni ale canalului CTV a dialogat cu autorul acestor randuri.
        Ce a urmat a fost un adevarat carusel de evenimente, care de care mai interesant și emotionant. Nava a fost vizitata zilnic de peste 1500 de persoane, iar autoritatile s-au intrecut în a ne asigura tot confortul și tot sprijinul necesare pentru asemenea momente de relaxare. Trebuie să remarc faptul că baietii nostri au reusit să le cucereasca repede pe dragutele tinere canadienene, acestea facand coada la schela, unde adeseori au cantat serenade sau au suspinat în miez de noapte.
        Ziua de duminica a intrecut orice limite, pecetluind o stare de armonie și bucurie asa cum am dori să existe în orice casa de romani. La rugamintea membrilor comunitatii locale, parintele Neculai Argatu a declinat politicos oferta organizatorilor de a participa la o slujba interconfesionala, ramanand la bord pentru Sfanta Liturghie, tinuta în limba romana, pentru romani. Au fost parinti care și-au adus copiii la nava, pentru a primi Sfanta Împartasanie. Conationalii nostri nu și-au putut ascunde bucuria de a-l avea alaturi pe prelatul militar, care a trudit din greu intreaga zi, pe o caldura sufocanta, pentru a sfinti patru locuinte.
        Dupa-amiaza am participat la un picnic initiat de aceeasi inimoasa familie, Alex și Mihaela Filimon. Fiecare dintre cei care s-au implicat au dorit să ne faca să ne simtim că acasa. S-au gatit sarmale, s-au fript carnati, s-au atacat "conturile secrete" cu bauturi primite "de acasa". S-a ascultat muzica, s-a dansat și s-a cantat romaneste. Am inteles că, în general, romanii tin să petreaca sarbatorile traditionale impreuna, dar că niciodata nu au fost atat de mulți. Ne-am bucurat în sinea noastra că Mircea a reusit să-i apropie macar puțin, oferindu-le un Craciun în miez de vara.
        Ziua de luni a adus inevitabila despartire. Am primit promisiuni fara rezerve că vom fi condusi de cat mai mulți dintre proaspetii nostri prieteni. Putin după ora amiezii cheul s-a populat cu cei care ne fusesera gazde atat de primitoare. Ne-am salutat, ne-am urat toate cele bune și am luat schela la bord. Privindu-le chipurile pline de emotie, am ramas oarecum în contemplatie vazand un barbat în toata firea ducandu-și dosul palmei la ochi. "O fi din cauza soarelui", mi-am spus, dar mi-am simtit imediat barbia tremurand și am inteles că nu era asa.
        Doua drapele romanesti au insufletit atmosfera, iar strigatele și uralele care ne-au insotit desprinderea de cheu ne-au adus multora un nod în gat. Am participat apoi la parada velierelor, organizata impecabil, asemenea intregii manifestari. Am dat onorul cu lovituri de tun oficialilor, aflati la bordul unei fregate canadiene și am lunecat printre doua maluri intesate de multime.
        I-am vazut de departe pe doamna și domnul Goaga, facandu-ne semne de drum bun. Cu cateva minute mai inainte aflasem de la acestia prin telefon că trecerea lui Mircea pe parcursul paradei a fost intens mediatizata de canalele de televiziune. Marinarii nostri le-au raspuns, asa cum facusera tuturor, de la inaltimea vergilor, pe care se aflau desfasurati.
        Am plecat spre Arichat pastrand pe retina imaginea celor doua drapele tricolore care falfaiau pe o plaja la marginea Halifax-ului, într-un veritabil teritoriu romanesc. Nu am distins nici un chip, dar, de departe, am inteles că toți prietenii nostri erau acolo. Multumim, dragii nostri, pentru clipele minunate și ne-am bucura să stim că Mircea a adus ceva bun în viata voastra.

        Cateva dintre cele inscrise în cartea de impresii:
        Cel mai des: O nava foarte frumoasa, foarte bine intretinuta.
        Faceti o munca extraordinara.
        Mi-a placut foarte mult vizita la bord.
        Va multumesc pentru că mi-ati aratat frumoasa dumneavoastra nava.
        Mult succes navei și echipajului.
        Va urez un cer senin și o mare linistita.
        Un tur minunat pe nava dumneavoastra.
        O nava foarte frumoasa și un echipaj extraordinar.
        Mi-au placut nava și echipajul.
        Nava dumneavoastra este impresionanta.
        Cea mai fierbinte nava, va iubesc cu adevarat;
        Cea mai impresionanta nava din Rhode Island.
        Echipajul a fost la fel de curat și încăntator că și nava.
        Am fost aici și am vazut cel mai frumos echipaj.
        O nava foarte frumoasa și un echipaj foarte placut și cu multe informatii utile.
        Ciocolata a fost foarte buna.
        Nava și marinari minunati.
        Foarte frumos, va multumim că sunteti aici.
        Cea mai frumoasa nava din Newport.
        Va multumim pentru curtoazie. Este cea mai frumoasa nava.
        Frumoasa nava, ghizi prietenosi.
        Data viitoare am să aduc bere să va-mbat.
        Va multumesc pentru o experienta minunata. Va fi o amintire minunata pentru copiii mei. Susan și Kirsten Kosegarten, Newport.
        Incredibil de curat și prietenos. Drum bun și calatorie frumoasa către casa.
        Va multumim că ati venit.
        Suntem impresionati de tot ce am vazut, caldura echipajului și atmosfera romaneasca cu care am fost tratati; ne-am simtit că acasa. Anne și Alex Gheorghiu, Manchester, New Hampshire
        Foarte curat, foarte frumos.
        Multumim pentru frumoasa și prietenoasa primire la bord. A fost o experienta foarte placuta să vad un frumos vapor romanesc. Drum bun și vant la pupa. Flori Susan Nelson
        Cel mai prietenos echipaj dintre toate vasele și singurul la care se face o prezentare de exceptie (și în engleza și în romana). Va multumim pentru tot. Drum bun în continuare. Anca Orasanu Aberdeen, UK
        Mircea este o nava foarte frumoasa, iar ghidul nostru a facut o treaba excelenta, aratandu-ne și explicandu-ne totul.
        Va multumim pentru că ati vizitat Newport și ati permis familiei mele să va viziteze nava.
        Faceti o treaba excelenta cu prezenta voastra aici. Americanii cunosc din Europa doar despre Franta, Germania, Italia, Anglia. Le dati acum prilejul să auda și despre Romania și asta este minunat.

        Articol din "The Day", New London, duminica, 25 iulie 2004

        Vizitatorii care au urcat la bordul barcului Eagle, cuterul US Coast Guard, stiau că acesta și-a capatat numele de "Velierul Americii" în urma perenelor aparitii la festivalurile de vara. Dar pentru germani, cei care l-au construit și au trebuit să renunte la el în calitate de reparatii de razboi, aceasta este "Horst Vessel", o nava scoala transformata pentru a transporta marfuri în Marea Baltica pe timpul celui de-al doilea razboi mondial.
        Eagle, care este acostata la City Pier, pentru Festivalul Tall Ships Environmental, este parte a unei serii de cinci nave, construite la Şantierul Naval Blohm und Voss din Hamburg, raspandite acum în cinci tari.
        O alta membra a familiei, nava scoala Mircea, s-a intalnit cu Eagle săptămâna trecuta în New London, că o etapa a primei calatorii în SUA după 1976. "Vazand-o aici, a fost într-adevar senzational", a spus Kerry Grant, sotia ajutorului sefului de echipaj de pe Eagle, despre nava sora, acostata la State Pier în aceasta după-amiaza.
        Desi echipajele de pe cele doua nave surori nu au fost implicate în nici un schimb oficial, cativa marinari "au facut talpa" intre State și City Piers, în aceasta sambata cu vreme nesuferita.
        Raducu Alin-Florin, un cadet de pe Mircea, avea în buzunarul sau o moneda de argint cu imaginea lui Eagle, pe care o primise la bordul acesteia în Charleston, Carolina de Sud, cand cele doua nave s-au intalnit, devreme la inceputul verii. In calitate de ghid pe puntea lui Mircea, nava scoala pentru Marina Militara Romana, acesta a punctat diferentele culturale dintre cele doua nave, foarte apropiate că dimensiuni și detalii de constructie.
        Mircea și-a castigat vizitatorii de sambata oferindu-le tururi ghidate pe puntile sale și a fost singura nava care a facut acest lucru. "Este una dintre cele mai bune, asigura un tur extraordinar", a spus Alex Gourlay, în varsta de 10 ani, nepoata doamnei Holmes, continuand: "Unele dintre celelalte nave sunt atat de mici încăt nici nu este necesar un tur, iar altele îi lasa pe oameni să faca ce vor ei."
        Conducandu-și vizitatorii pe langa statia radio, pe puntea ofiterilor și pe langa bucataria navei, Alin-Florin a facut aluzie la o alta parte a navei, neinclusa în traseu: puntea inferioara, unde cadetii isi atarna hamacurile pe timpul noptii. "Hamacurile – a spus el – atenueaza raul de mare, deoarece se leagana în ritmul valurilor, permitand trupurilor marinarilor să ramana în aceeasi pozitie."
        In aceeasi sambata, patrunzand pe puntile inferioare ale lui Eagle, doamna Grant, sotia ajutorului sefului de echipaj, a aratat către cusetele suprapuse la trei niveluri, separate în compartimente distincte pentru femei și barbati. "Aici nu sunt hamacuri", a gandit doamna Grant, considerand că acestea ar fi fost mai confortabile.
        Celelalte membre ale Clanului Blohm und Voss sunt Gorch Fock din Germania, astazi muzeu, Sagres din Portugalia și Tovarisch din Rusia. Din moment ce ultimele trei nu au participat la festival, Mircea și-a impresionat vizitatorii, locuitorii portului de resedinta al lui Eagle, New London.
        "Este un act de clasa", a spus Diana Haberman din Berlin.

        Kate Moran, editorialist "The Day "

        Sa fii la doar puțin peste o suta de mile distanta de New York și să nu poti să faci o poza pe Broadway sau să nu poti să-i respiri aerul, echivaleaza cu a sta în fata nu stiu carei delicatese culinare pentru că-ti lipseste tacamul (comparatie de gurmand, ce să-i faci). Cam asa stateau lucrurile și cu noi, aflati în portul New London, pentru cea de-a patra etapa a periplului american.
         Micul orasel de la varsarea Tamisei (!!!) în Long Island Sound ne-a intampinat, asa cum numele il recomanda, cu o ceata deasa, care a dat oarecum peste cap planurile organizatorilor, privind desfasurarea paradei velierelor. Pe masura ce ne apropiam de locul de acostare, însă, ceata s-a risipit, oferind privitorilor din vaporase, iahturi, barci cu motor sau orice altceva ce pluteste sansa de a ne admira.
         Acostati, am impanzit strazile (nu prea multe) ale acestui orasel care, desi de dimensiuni comparabile cu Newport, respira un cu totul alt aer. New London este un oras cu oarece background industrial, dar care traieste în principal prin baza de submarine, a doua că marime din Atlantic și prin Academia Garzii de Coasta a SUA. Eagle, surata lui Mircea, isi are resedinta și ea în acest port.
         Cam asa stateau lucrurile în dimineata zilei de joi, 22 iulie. Pentru unii, nu foarte mulți la numar, sansa avea să surada. Ea a fost intruchipata de domnul viceconsul Marian Parjol și de generalul Sinel Boncu, seful Misiunii Romane la ONU. Acestia au "complotat" și au pus la dispozitia navei doua minivan-uri, insumand douasprezece locuri, pentru o deplasare la New York.
         Desi a stat în permanenta sub semnul ploii, excursia avea să certifice prezenta noastra în celebra metropola americana, oras atat de cunoscut lumii intregi prin luminile Broadway-ului, prin impunatoarele imagini ale Statuii Libertatii sau ale zgarie-norilor, dar și prin crunta incercare a acelui 11 septembrie de cosmar.
         Drumul, parcurs pe nu mai puțin celebra autostrada 95, care leaga toate statele de pe Coasta Atlantica a SUA, a durat puțin peste doua ore. Pe masura ce inaintam către inima metropolei, cartierul Manhatan, locul în care se afla cladirea Consulatului General al Romaniei, faceam cunostinta cu celebrele strazi și bulevarde, numerotate asemenea etajelor unei cladiri, a caror intretaiere se face în unghi drept, de la nord la sud (bulevardele) și de la est la vest (strazile). Singurul "indisciplinat" este bulevardul Broadway, care "curge" prin New York pe diagonala, exact asa cum il taie capul.
         New York este o aglomeratie urbana cu aproximativ opt milioane de rezidenti, dar pe timpul zilei populatia acestuia se dubleaza. Este constituit din cinci cartiere, fiecare dintre acestea de dimensiuni impresionante: Brooklyn, Bronx, Queens, Manhatan și Staten Island.
         Scurta vizita la Consulat ne-a permis cateva momente de respiro, după care, imbarcati în cele doua automobile, avand drept ghid (și sofer) pe domnul general Boncu, am luat la cutreierat strazile metropolei. Am parcurs din masina strazile invecinate sediului ONU, am vazut printre picaturile de ploaie de pe parbrize Empire State Building, magazinul universal Macy’s, cel mai mare din lume, Times Square, Piata Columb, Central Park sau reclamele colorate de pe Broadway. Şansa ne-a suras la Rockefeller Center, unde ploaia s-a oprit că prin minune cateva minute, permitandu-ne să aflam de la fata locului cum se fac banii.
         Aglomeratia în crestere, nu a permis celor doua masini să se tina una după cealalta, astfel că ne-am dat un punct și o ora de intalnire, în fata restaurantului Harmony, din Queens, proprietatea romanului Cornel Carasisu. Pentru aceasta a trebuit să trecem peste East River pe podul Queensboro.
         Am fost intampinati, în aceasta oaza de romanism, de insusi patronul localului. Am facut ochii roata și am putut vedea un restaurant cochet, în care aproape toți clientii vorbesc romaneste (strainii trec neobservati, avea să ne spuna "nea" Cornel). Din vitrinele de pe pereti ne zambesc personalitati sportive și culturale din Romania. Aflam că Gica Hagi, Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Nicu Constantin sau "Divertis"-îi i-au trecut pragul. Cu doar doua zile în urma "Mosul"-Leonard Doroftei și-a tinut conferinta de presa dinaintea disputei cu Arturo Gatti în acest local.
         Suntem invitati la masa și tratati cu surprize, care se tin lant. Lumea refuza politicoasa whisky-ul, în favoarea unei slibovite cu iz de pe la noi, iar antreurile (salata de vinete, zacusca, fasole batuta, salata de icre și branza telemea) ne duc cu gandul și sufletul departe. Nu avem timp pentru a ne dezmetici, că suntem asaltati de ciorba de burta, de sarmale (în foi de varza și de vita) și incheiem cu mititei și gratar de berbecut. Toate sunt completate cu un vin de pe la noi (Jidvei, cel care a contribuit benevol și la bunastarea cambuzei lui Mircea) și cu muzica romaneasca.
         In cele cateva ore petrecute pe veritabilul pământ romanesc din inima New-York-ului am avut placerea și onoarea de a ne simti tratati cu caldura de acasa, motiv pentru care multumim din suflet gazdelor noastre.
        Intunericul ne-a manat către New London, unde am ajuns puțin inainte de miezul noptii, după o circulatie nebuna, bara la bara. Aici ne-am bucurat citind ziarele locale, unde fotografia lui Mircea troneaza chiar pe prima pagina (pentru a cata oara?), iar afisele oficiale au drept "logo" poza navei noastre.

         Hotarat lucru, acest mic orasel din Rhode Island respira numai și numai prin velatura celor peste zece mii de ambarcatiuni cu vele care îi umplu până la refuz apele. De pe strazile centrului istoric al orasului poti vedea ambarcatiuni de toate dimensiunile și formele, unele dintre ele adevarate bijuterii, demne de seriale precum Star Trek. Putem constata că în America oamenii cu bani investesc în altfel de placeri decat ne sunt date să vedem pe plaiurile noastre.
         Cele patru zile de sedere la Newport s-au dovedit a fi extrem de agitate, încărcate de evenimente și activități. Sunt trei zile în care programul de vizitare a navelor a fost de opt ore, jurnalul de schela contabilizand mii și mii de persoane. Pentru că acestia să-și poata exprima gandurile, s-a instituit o carte de impresii și nu puțini sunt cei care doresc să lase acolo un gand bun sau cateva cuvinte de felicitare.
         Organizatorii au pregatit un program foarte divers, atat pentru cadre, cat și pentru echipaj. Comanda marșului a participat zilnic la activități de reprezentare. Astfel, vineri 16 iulie comandantul marșului și al navei au fost invitati să participe la un ceremonial dedicat implinirii a 150 de ani de la semnarea tratatului de pace dintre SUA și Japonia și a 21 de ani de la infiintarea Asociatiei "Black Ships", care isi propune să promoveze prietenia dintre cele doua tari. Cu acest prilej, cei doi oficiali romani au fost rugati să depuna, că reprezentanti ai navelor participante, o coroana de flori la monumentul dedicat comodorului american Matthew C. Perry, promotorul tratatului de pace. In acelasi timp, echipajul a ales intre a vizita orasul și a face o plimbare cu ambarcatiunile J-22 puse la dispozitie de organizatori.
         Ziua de vineri s-a incheiat cu o receptie pentru VIP-uri, oferita de organizatori la bordul navei noastre. Au fost prezenti aproape toți comandantii navelor, dar și oficiali locali, precum guvernatorul Cacieri, sau primarul orasului, Richard Sardela. Nu au lipsit reprezentanti ai Camerei de Comert sau ai politiei locale.
         Ziua de sambata a inceput cu un mic dejun pentru echipaje, organizat în "corturile ospitalitatii, unde mai este plasat și un Internet Cafe. Tinerii cadeti ai tuturor velierelor prezente s-au intalnit pentru a se cunoaste mai bine, pentru a schimba impresii și pentru a inchega prietenii.
         Nici nu incepuse bine ziua și aveam să luam contact cu prima surpriza placuta: la etapa Charleston – Delaware Bay "Mircea" a ocupat locul al doilea la "Divizia Tineret", primind un frumos trofeu. Evenimentul (dar mai ales trofeul) a fost primit cu entuziasm la bord și cu hotararea că viitorul reprezinta o provocare pentru confirmarea performantei.
         S-a trecut la actiunile oficiale din plan: comanda navei a participat la intalnirile protocolare cu presedintele Colegiului Naval al SUA, amiralul cu doua stele Roan Route, care s-a desfasurat la resedinta acestuia din incinta colegiului, apoi la intalnirea cu guvernatorul statului Rhode Island și cu primarul orasului Newport, la primarie. Deplasarea intre aceste puncte s-a facut în superbe masini decapotabile.
         In acest timp, pe strazile orasului a fost organizata o parada, deschisa de Fanfara Marinei, la care au luat parte reprezentantii tuturor navelor prezente. Initiativa romanilor de a face să rasune pe strazile orasului cunoscutul "Calator pe drumuri de ape" a starnit ropote de aplauze și a atras mai toate obiectivele camerelor de filmat. Dupa intalnirea de la primarie, timp în care tinerii nostri studenți nu au pierdut ocazia de a se fotografia alaturi de masinile VIP-urilor, a urmat o a doua parada, inapoi către port, de data aceasta fiind implicati și oficialii.
         Trebuie spus că din punct de vedere al mediatizarii, Newport se afla mult deasupra celorlalte doua orase vizitate. Nici nu acostasem bine, că reprezentantii redactiilor de stiri ale canalelor de televiziune ABC și NBC au solicitat aprobare pentru a lua imagini de la bord și scurte explicatii, care au fost oferite apoi telespectatorilor în emisiunile informative. Este pentru semnatarul acestor randuri un moment de referinta acela în care, într-un loc public fiind, o functionara să remarce cu voce tare: "Te-am vazut la TV! Esti ofiter pe o nava romaneasca". Magulitor și stanjenitor totodata.
         Pe apele interioare ale golfului mii și mii de ambarcatiuni trec că într-o adevarata procesiune pe langa navele vizitatoare, pasagerii lor admirandu-le și incercand să le descifreze și să le rosteasca numele. Este clar, acum toata lumea stie aici în Newport ce inseamna cele trei culori de pe pavilionul nostru national.
        La ora cand scriu aceste randuri, dimineata de duminica sta să inceapa sub semnul unei cete dense, care speram să se risipeasca repede, pentru a lasa loc unei alte zile superbe și plina de evenimente.

         Dintre toate porturile vizitate de-a lungul periplului nostru american, hotarat lucru, cea mai mare afluenta de public și cea mai puternica mediatizare au fost în Newport . Orasel cu nu mai mult de 35.000 de locuitori, statiune turistica și de sporturi nautice, Newport este o puternica baza militara, aici avandu-și sediul Colegiul Naval al Statelor Unite, precum și alte institutii de pregatire pre și post academica a ofiterilor de marina americani.
         Desi timpul și volumul de munca necesare pregatirii unei astfel de manifestari sunt enorme, trebuie spus că numai în sase săptămâni organizatorii au facut adevarate minuni, primirea, modul în care au fost conduse și derulate activitățile precum și toate celelalte aspecte colaterale merita toate felicitarile. Chiar daca orasul nu este el în sine pregatit să faca fata adevaratei invazii de veliere mari, totusi, până la urma, s-au gasit solutii pentru toate, iar lumea a plecat cu amintiri dintre cele mai frumoase.
         In jurnalul de schela și în cel de impresii ale lui Mircea au fost cateva momente care merita consemnate. Astfel în chiar prima zi nava a fost vizitata de cativa reprezentanti ai Consulatului General al Romaniei de la New York, printre care și fostul prefect de Constanța, domnul Marian Parjol, acum consilier economic la misiunea diplomatica sus-amintita.
         Cele trei zile de vizita, cu program de opt ore fiecare, au consemnat în registrul de schela peste sase mii de vizitatori. Impresiile acestora au fost deosebit de frumoase, mergand de la simple aprecieri pozitive și urari, până la cuvinte extrem de emotionante la adresa navei și a tarii noastre. Registrul special instituit, la cererea vizitatorilor, a consemnat numai într-o singura zi 24 de pagini format A4 pline cu impresii sau numai cu numele celor care au calcat pe puntea lui Mircea.
         Abunda formulari de genul: "O nava foarte frumoasa, foarte bine intretinuta"; "Faceti o munca extraordinara"; "Mi-a placut foarte mult vizita la bord"; "Va multumesc pentru că mi-ati aratat frumoasa dumneavoastra nava"; "Mult succes navei și echipajului"; "Va urez un cer senin și o mare linistita"; "Un tur minunat pe nava dumneavoastra".
         Vizitatorii au apreciat curatenia navei și modul în care aceasta este intretinuta, caldura și spiritul plin de profesionalism cu care sunt primiti la bord, modul în care ghizii și indrumatorii ofera explicatii, chiar produsele alimentare gatite pe nava: "O nava foarte frumoasa și un echipaj extraordinar"; "Cea mai fierbinte nava, va iubesc cu adevarat"; "Cea mai impresionanta nava din Rhode Island"; "Echipajul a fost la fel de curat și încăntator că și nava"; "Am fost aici și am vazut cel mai frumos echipaj"; "O nava foarte frumoasa și un echipaj foarte placut și cu multe informatii utile"; "Ciocolata a fost foarte buna"; "Foarte frumos, va multumim că sunteti aici"; "Data viitoare am să aduc bere să va-mbat".
         Unii dintre cei care ne-au vizitat au dat frau liber emotiilor nationale, originea lor fiind acolo, la gurile Dunarii, sau pe crestele Carpatilor: "Suntem impresionati de tot ce am vazut, caldura echipajului și atmosfera romaneasca cu care am fost tratati. Ne-am simtit că acasa"; "Multumim pentru frumoasa și prietenoasa primire la bord. A fost o experienta foarte placuta să vad un frumos vapor romanesc. Drum bun și vant la pupa"; "Cel mai prietenos echipaj dintre toate vasele și singurul la care se face o prezentare de exceptie (și în engleza și în romana). Va multumim pentru tot. Drum bun în continuare";
         Am avut placerea să fim vizitati de o tanara, Mirela Gasitu, plecata din tara în urma cu 15 ani. Acum aceasta este aspirant în Marina Militara a SUA și activeaza la bordul unei fregate. Aflata la un curs de specializare în Newport, Mirela s-a atasat de noi, fiindu-ne oaspete zilnic la bord. Duminica s-a oferit să-l insoteasca pe parintele Argatu la Biserica Greceasca din oras, acolo unde acesta a oficiat Sfanta Liturghie. In fata unei experiente inedite, pe care nu apucase să o traiasca în tara inainte de 1989, tanara ofitereasa americana a izbucnit, la un moment dat, în lacrimi.
        Voi incheia aceste randuri citand cuvintele rostite de cel care pentru patru zile ne-a fost ofiter de legatura, dovedind un devotament exemplar: capitan-comandorul american Kevin Flanagan. Acesta este instructor al Centrului de Perfectionare pentru ofiteri de pe navele de suprafata și asteapta să ia în scurt timp în primire comanda navei USS Austin, care ne-a vizitat tara cu mulți ani în urma. Impresionat de cele petrecute alaturi de noi și emotionat de momentul despartirii, acesta mi-a spus: "Faceti o treaba excelenta cu prezenta voastra aici. Americanii cunosc din Europa doar despre Franta, Germania, Italia, Anglia . Le dati acum prilejul să auda și despre Romania și asta este minunat."

         Am parasit portul Baltimore luni, 5 iulie, urmand, spre sud, drumul prin Golful Chesapeake. Ca și la sosire, am beneficiat de serviciile a doi piloti, care și-au etalat echipamentele tehnice de ultima generatie. Pentru divertisment, am fost surprinsi de o repriza de ploaie, numai buna pentru a uda totul la bord.
         Odata iesiti în ocean, am intins velele, dar, în lipsa vantului, le-am strans destul de repede și am trecut la navigatia clasica (adica cu motor). Zilele care au urmat nu au adus nimic deosebit în viata echipajului. Atunci cand vantul a permis, am navigat cu vele, însă, în lipsa placerii de a ne lasa dusi de vant de acolo colo, am ancorat joi seara la sud de Long Island, lasand studenților și elevilor ragazul de a se pregati pentru examenele din sesiunea de vara.
         Singurul eveniment notabil s-a consumat duminica, atunci cand, starniti de marea de salupe aflate la pescuit, vreo cativa impatimiti și-au incercat norocul. Acesta nu s-a lasat prea mult asteptat și cambuza lui Mircea a primit cu bucurie vreo douazeci de rechinasi, numai buni de gatit.
         Luni ne-am schimbat resedinta la nord de Long Island, în bazinul Long Island Sound, chiar în vecinatatea punctului de start pentru cursa Greenport-Newport. Cum vremea fusese frumoasa până atunci, era de asteptat că ea să-și dea în petic chiar în ziua cursei. Pe fondul scaderii accentuate a presiunii, s-a iscat o ploaie cu clabuci, care a facut ordine pe punte (și în arborada). Vantul s-a infoiat și el până spre 15 metri pe secunda, iar marea l-a ascultat cuminte, ridicandu-și repede crestele inspumate.
         Contactati telefonic, reprezentantii American Sail Trening Association au amanat startul pentru trei ore (de la 15.00 la 18.00), după care au lasat la libera alegere a comandantilor participarea la aceasta etapa, urmand că fiecare nava să-și inregistreze coordonatele și să se cronometreze singura.
         In comanda lui Mircea a fost convocat un adevarat conclav, prezidat de comandorul Pamparau, care i-a reunit pe ofiterul secund și pe maistrii gabieri. Acestia au analizat problema pe toate fetele și au decis să stam cuminti la ancora, în special pentru a proteja nava și echipajul. S-a avut în vedere că ceata reducea vizibilitatea la mai puțin de o mila marina, că vantul era potrivnic, iar în jurul nostru se gaseau numai insule. Mai mult, a-i urca în arborada pe studenți ar fi echivalat pentru acestia cu o adevarata proba de alpinism hibernal (termometrul nu era nici el prea darnic, aratand numai 16 grade). Sa nu mai vorbim de faptul că, imbibate de apa, velele și paramele aratau că fiind intarite cu armatura otelita.
         Se pare că optiunea noastra a fost cea buna, intrucat nici o nava nu s-a incumetat să paraseasca zona, în cautarea efemerilor lauri ai victoriei.
         Cu vremea ameliorata, am plecat miercuri, 14 iulie spre urmatorul punct al calatoriei noastre, Newport . Aparut oarecum abrupt în programul nostru, în urma forfait-ului declarat de oficialitatile orasului Providence, Newport ne-a intampinat cu aceeasi vreme rece și predispusa la ceata. Am patruns în bazinul interior al Golfului Narragansett, în drum către raionul de ancorare. Sute de veliere și salupe, asemenea unor fluturasi, ne-au taiat calea, punand de multe ori la incercare rabdarea comandantului, care nu putea intelege nechibziunta unora de a se avanta foarte aproape de prova noastra, pentru că apoi, prin volte dibace, să schimbe de drum. Este drept, atitudinea acestora frizeaza inconstienta și poate avea urmari neplacute.
         Mai mult topaind am ajuns la locul de ancorare, unde ne-am lasat prada intunericului, în asteptarea diminetii ce avea să ne duca în port. Primele ore ale zilei de joi 15 iulie ne-au adus confirmarea motivului pentru care zona se numeste New England: o ceata densa, tipic britanica s-a asternut peste golf, iar cele 16 grade din termometru te imbiau mai mult la plapuma decat la pantaloni scurti.
         Dupa acostare am trebuit să trecem, politicosi dar fermi, peste controlul US Customs și al Garzii de Coasta. Aparent fara a da semne că inteleg faptul că suntem nava militara, proaspetii nostri aliati au incercat să impuna executarea unor controale excesiv de drastice la bord. Ni s-a solicitat să prezentam reprezentantilor Garzii de Coasta traseul de vizita, pentru că acestia să se convinga daca acesta prezinta siguranta pentru populatie. Le-am replicat elegant că Mircea este nava sora a USCG Eagle (sigura din punctul lor de vedere) și că în cele doua porturi vizitate în SUA cei peste 10.000 de vizitatori au ajuns nevatamati la casele lor.
         Porniti cu intentii foarte belicoase, reprezentantii US Customs, au dorit să verifice nava cu caini pentru descoperirea materialelor periculoase sau a stupefiantelor, dar s-au multumit finalmente să obtina o lista de echipaj și garantia verbala că echipajul este format integral din persoane apartinand Ministerului Apararii.
         Finalmente, lucrurile fiind aranjate cum-necum, echipajul a primit "verde" (portocaliu am vrut să spun) pentru a pleca în oras. Sa ma explic: fiecare membru al echipajului a primit de la organizatori o bratara de plastic, portocalie ati ghicit, pe care este obligat să o poarte la mana permanent (inclusiv la dus), pentru că odata pusa, mai poate fi inlaturata doar cu cutitul bine ascutit. Aceasta bratara serveste drept mijloc de acces prin punctele de control al securitatii, dar și pentru acordarea unor facilitati și gratuitati marinarilor de pe navele prezente la manifestare.
        Pentru prima zi echipajul a fost invitat să vizioneze un meci de base-ball intre doua echipe universitare, iar comanda marșului a participat la o intalnire cu organizatorii manifestarii. Micutul oras emana prin toți porii preocuparea că totul să iasa perfect, iar noi vom avea sansa să ne convingem de acest lucru în zilele următoare.

        Dupa etapa Charleston – Delaware Bay, în care Mircea și echipajul sau au incercat o comportare cat mai meritorie, ne-am indreptat către portul Baltimore, a doua escala a noastra pe taram american. Mai intai, am stat la ancora aproape doua zile, la intrarea în Golful Chesapeake, pentru a "intra" în graficul stabilit initial, dand astfel posibilitatea marinarilor să intretina nava la standardele cerute de o reprezentare de calitate ridicata.
         In dimineata zilei de 29 iunie, chiar la finalul slujbei dedicate Sfintilor Apostoli Petru și Pavel, am imbarcat la bord doi membri ai Asociatiei Pilotilor Maryland, care, timp de aproape 20 de ore, ne-au condus prin hatisul balizelor și al celorlalte repere de navigatie din Golful Chesapeake. Trebuie remarcate doua aspecte extrem de importante: profesionalismul celor doi piloti, completat de o dotare tehnica de exceptie. Daca despre primul capitol aveam să ne convingem pe tot parcursul celor aproape 150 de mile în care cei doi piloti ne-au consiliat, în ce priveste dotarea tehnica este suficient să aratam că acestia au sosit la bord cu un receptor GPS, pe care l-au conectat la un laptop, folosit pe post de sistem de harti electronice, sistem care le-a permis să faca totul în deplina cunostinta de cauza.
         Am navigat către nord, lasand de o parte și de cealalta a golfului asezari omenesti, poduri, aeroporturi, tunele. Am trecut aproape de miezul noptii chiar pe langa orasul Annapolis, resedinta statului Maryland și sediul Academiei Navale a Statelor Unite. Din pacate, ora tarzie nu ne-a permis să privim "cu ochi buni" la renumita institutie americana, celor care mai trecuseram pe aici ramanandu-ne doar placerea de a ghici prin intuneric contururile diferitelor cladiri din incinta academiei.
         Doar puțin mai la nord Mircea a trecut pe sub podurile care leaga cele doua maluri ale golfului. Desi toate informatiile nautice dau o inaltime a acestora de aproximativ 62 de metri, totusi Mircea a "pasit" nu fara emotie pe sub ele, dand impresia că le va zgaria cu varful catargelor.
         Aproape de intrarea în Baltimore am mai trecut pe sub un pod, apoi am ancorat în apropierea metropolei. Baltimore este de departe cel mai important "city" al statului Maryland, avand o populatie de aproape 700.000 de locuitori, iar impreuna cu zona metropolitana apropiindu-se de doua milioane și jumatate de suflete.
         In dimineata zilei de 30 iunie am acostat la cheul pus la dispozitie de organizatori. Spre marea noastra cinste și satisfactie, acesta se afla chiar în centrul orasului. Astfel, sintagma "a iesi în oras" se potriveste perfect, deoarece este suficient să cobori schela pentru că visul să ti se indeplineasca.
         Fara emotii din punct de vedere tehnic, acostarea a adus trairi puternice pe plan sentimental: pe mal eram asteptati de o adevarata "armada", formata din reprezentantii Misiunii Diplomatice Romane din Capitala Statelor Unite, Washington D.C. Insusi Excelenta să, domnul ambasador Sorin Ducaru ne-a facut onoarea de a se numara printre cei care au dorit să ne intampine la acostare. Emotia a fost sporita de faptul că reprezentantii Ambasadei fluturau un imens drapel tricolor (care, ulterior, și-a gasit locul chiar la schela, alaturi de unul al Organizatiei Tratatului Nord-Atlantic) creand o adevarata oaza de traire romaneasca pe taram american.
         Mircea este una dintre cele sapte nave care participa la festivitatile dedicate implinirii a 150 de ani de la lansarea la apa a ultimului velier de razboi american, U.S.S. Constellation, nava care, transformata în muzeu, se afla acostata la mai puțin de cinci minute de mers pe jos de Mircea. Chiar în prova noastra, la fel că la Charleston, se afla clipperul brazilian Cisne Branco. Mai participa la aceste festivitati navele Cuauhtemoc (Mexic), Sagres (Portugalia), Capitan Miranda (Uruguay), Bluenose II (Canada) și "reprezentantul local" Pride of Baltimore.
         Asa cum în mare masura cunosteam, organizatorii s-au straduit să ne faca aceste zile cat mai agreabile. Sunt organizate excursii pentru vizitarea Academiei Navale a Statelor Unite la Annapolis și a Capitalei americane, Washington DC. Pentru aceasta, fiecare nava are la dispozitie cate un autobuz de aproape 50 de locuri. Mai sunt puse la dispozitie 50 de bilete de tren gratuite, pentru cei care doresc în mod expres să vada frumusetile Capitalei Federale americane. Ambasada Romaniei ne sprijina, punand la dispozitie doua microbuze pentru cei ce calatoresc cu trenul, astfel încăt acestia să se poata descurca mai usor prin "hatisurile" Washington-ului.
         La orele 18.00 a fost organizat ceremonialul de deschidere a festivitatilor aniversare, care vor culmina cu sarbatorirea Zilei Independentei SUA, pe 4 iulie. Cu aceasta ocazie personalitati politice, printre care primarul orasului Baltimore și reprezentantul guvernatorului statului Maryland, au tinut "speach-uri". Am putut remarca printre participanti figura distinsului domn James Rosapepe, fost ambasador al SUA la Bucuresti.
         Am avut deosebita placere să schimb cateva impresii cu reputatul om de televiziune Nicolae Melinescu, cel care în ultima perioada este responsabil cu promovarea imaginii Romaniei pe pământ american. M-au impresionat modestia și deschiderea domniei-sale, și m-au magulit cuvintele de apreciere la adresa activității pe care ma straduiesc să o desfasor.
        Festivitatile acestor zile se anunta în cel mai pur stil american, iar noi suntem aici pentru a participa efectiv la ele, pentru a vedea și pentru a consemna.

        Hotarat lucru, vizita la Baltimore va inscrie o pagina de exceptie în jurnalul de bord al acestui marș. Nu este deloc lipsit de importanta felul în care Romania este perceputa dincoace de Ocean. Avand posibilitatea să compar atitudinea americanilor cu cea din urma cu opt ani, imi permit să apreciez că deschiderea pe care acestia o manifesta fata de tara noastra este fara precedent. Am putut remarca acest lucru la Charleston, ne convingem pe zi ce trece aici la Baltimore.
        Joi dimineata studenții romani, alaturi de cei de pe celelalte nave prezente în Baltimore au avut posibilitatea să vada conditiile în care se pregatesc și studiaza colegii lor americani. United States Naval Academy, institutie fondata în anul 1845, se afla la Annapolis, oras situat la varsarea raului Severn în Golful Cheasapeake, la aproximativ 25 de mile de Baltimore. USNA este un adevarat univers, un oras în oras, unde pentru a te descurca, ai nevoie pentru inceput de harta și busola.
        Studentii americani din anii superiori sunt în vacanta, însă acest lucru nu inseamna că spatiile academiei sunt lipsite de animatie. Cu o zi inainte de sosirea noastra fusesera "incorporati" cadetii din anul intai. Acestia erau aproape peste tot, condusi de gradatii lor din anii mai mari. Invatau primele notiuni ale militariei (pozitia "drepti", mersul în formatie) sau luau prima lectie de inot în bazinul imens și impecabil din punct de vedere al aspectului. Toate bazele sportive sunt pline de tineri, civili din oras, care iau lectii particulare sau fac antrenamente cu echipele lor. Totul se plateste, iar banii revin academiei, pentru a putea fi refolositi.
        Spatiile destinate activităților sportive sunt pline cu portrete ale celor care de-a lungul anilor s-au distins prin rezultate de exceptie. Am putut admira figura de cadet inocent a celebrului baschetbalist american David Robinson, cunoscut sub porecla de "Amiralul", precum și a altor sportivi care au adus glorie drapelului cu 50 de stele.
        Am vizitat impunatoare Capela, locas de rugaciune crestina în care se oficiaza atat în ritul catolic, cat și în cel protestant. Subsolul capelei adaposteste cripta celebrului comandor american John-Paul Jones, erou al Razboiului Independentei, model de virtute și daruire. Lui îi sunt atribuite celebrele cuvinte "Eu nu am inceput încă să lupt", rostite atunci cand, aflat pe o nava ce se scufunda, cu un echipaj care nu mai avea incredere în el, a fost somat de către englezi să coboare pavilionul.
        Pe holul principal al Bancroft Hall, o cazarma care adaposteste toți cei peste 4000 de studenți, se afla la loc de cinste portretele absolventilor care au atins ierarhii nationale, politice sau economice de exceptie. L-am putut vedea acolo pe fostul presedinte american Jimmy Carter alaturi de candidatul la presedintie, miliardarul Ross Perrot și de alti oameni politici de marca, toți absolventi ai academiei.
        Am incheiat vizita la magazinele de suveniruri din apropierea academiei, sal la cel aflat chiar în incinta acesteia. Toti au cumparat nimicuri, care să le aminteasca de trecerea lor prin aceste locuri. Pe bonul de casa de la magazinul de incinta scrie: "Toate profiturile sprijina fondurile de bunastare ale cadetilor". Interesant, nu ?
        Am pasit apoi din imensitatea acestei institutii în cea a autostrazilor americane, pe care până acum am admirat-o doar în filme. In marea de autovehicule am vazut și am inteles rolul și importanta unei asemenea infrastructuri rutiere pentru o economie sanatoasa.
        In timp ce noi vizitam academia americana, multimea se inghesuia la schela. Pe tot parcursul zilei nava a fost vizitata de peste 1100 de persoane, care s-au aratat impresionate de dotari, de starea de intretinere și de caldura cu care au fost intampinati și condusi la bord. Deja clasicele noastre postere cu imagini din Romania au fost completate cu un banner al reprezentantilor Agentiei Nationale pentru Turism și cu materiale promotionale oferite cu generozitate de ambasada. La puntea centru trei drapele, unul romanesc, unul american și al treilea al NATO completeaza o imagine care se vrea cat mai protocolara.
        Seara s-a desfasurat receptia oferita de Ambasada Romaniei în SUA. Romania a fost reprezentata de excelenta să, domnul ambasador Sorin Ducaru și de domnul secretar de stat Sorin Encutescu. Pe acest veritabil teritoriu romanesc, puntea lui Mircea, marea de invitati s-a infruptat din produse traditionale romanesti și a degustat vinurile atat de apreciate. Au venit romani din Washington, Baltimore, New York, din alte orase aflate în apropiere. Fostul ofiter de marina Viorel Delca, acum un prosper om de afaceri peste Ocean, a oferit navei un sistem de receptie a programelor prin satelit, pe care aceasta să-l poata folosi pe perioada cat se afla în America.
        Au venit la bord din New York reprezentantii postului de televiziune Vocea Romaniei, care în acelasi timp sunt și editorii ziarului "Romanian Journal", pe frontispiciul caruia regasim cuvintele lui Abraham Lincoln: "Un bun american nu-și uita niciodata originea etnica". Acestia au inregistrat și transmis către toți romanii din America mesajul cu care Mircea a venit aici: acela al prieteniei, al bucuriei revederii dintre frati. Atmosfera a fost deosebit de cordiala, fapt la care a contribuit și prezenta charismaticului primar al orasului, domnul Martin O’Malley, precum și a fostului ambasador al SUA în Romania, excelenta să, domnul James Rosapeppe.
        Punctul culminant al serii a fost atins atunci cand domnul ambasador a dat citire mesajului presedintelui Romaniei, domnul Ion Iliescu, adresat echipajului navei și gazdelor acestei manifestari. A urmat un moment simbolic în care, din partea ambasadei, primarul orasului și comandantul navei au primit cate o umbrela cu insemnele NATO, semn că ambele natiuni sunt plasate sub semnul ocrotitor al aceleiasi aliante.
        Desi afara ploaia a turnat în rafale, atmosfera a fost cea specific romaneasca, muzica populara din Carpati și voia buna completand un tablou extrem de armonios.

        Charleston, oras cu veche istorie ne-a primit cu o ploaie torentiala și a revarsat asupra noastra, în urmatoarele zile, valuri insuportabile de caldura. Mercurul termometrelor a fost cuprins de ganduri de marire, oprindu-se la valori caniculare: 35-36 de grade. Umiditatea aceentueaza aceasta stare de disconfort meteorologic, pe care il poti evita doar în locurile în care instalatiile de aer conditionat te coboara către temperaturi mai apropiate de realitatile noastre.
        Locuitorii Charleston-ului se straduiesc să pastreze în orice acea patina a timpului, acel spirit sudist. Imobilele nu au dimensiuni exagerate, iar marea majoritate sunt cladiri de varste venerabile. Pe strazi marea de turisti este plimbata cu carute, trase de cai, iar vizitiul trebuie că a sustinut la angajare și examen la istoria și geografia orasului, pentru că are și atributii de ghid.
        Facilitatile publice sunt gratuite și denota deschidere spre cultura și civilizatie. In acest oras notiunea de Internet-cafe este necunoscuta. Oamenii, inclusiv marinarii nostri, beneficiaza de binefacerile tehnologiei informatice acasa, în biblioteca locala sau la colegiul din Charleston. Accesul este gratuit, iar biblioteca are program inclusiv duminica (de la 14 la 17). Pe strazi, uriasele masini, tipic americane, trec pe langa tine într-o liniste desavarsita și fara să las în urma vreo infima dara de fum.
        Sederea la Charleston a coincis cu primul pas în tentativa de "cucerire" a Americii. In primele doua zile nava scoala Mircea a fost vizitata de aproape trei mii de vizitatori. Mii de oameni, de toate varstele, pe o caldura sufocanta, cu copii în brate sau de mana, pe propriile picioare sau în carucioare de invalizi, au luat cu asalt terminalul de pasageri al orasului, pentru a vizita sau macar pentru a vedea mai de aproape cele cinci veliere mari acostate la Terminalul pentru Pasageri, printre care Mircea și nava ei sora, Eagle.
        Vizitatorii sunt intampinati încă de pe dana de acorduri ale muzicii populare romanesti, la puntea centru au fost afisate postere care prezinta imagini din Romania (Pelesul, Branul, Valea Oltului), iar la schela, vajnicii nostri marinari inving caldura inabusitoare, oferindu-și cu multa amabilitate serviciile.
        In incinta terminalului a fost organizat un stand la care organizatorii vand suveniruri. Printre acestea, revista competitiei, care are la mijloc, drept poster, fotografia lui "Mircea". Desi navele au fost plasate în ordine alfabetica, noi apreciem aceasta frumoasa coincidenta că pe un semn favorabil. Nu este, însă, o coincidenta că pe majoritatea imprimeurilor de pe tricourile care se vand aici troneaza poza aceluiasi Mircea.
        Organizatorii și gazdele s-au intrecut pe ei insisi. Au oferit echipajelor navelor prezente spectacole în aer liber, au obtinut discount-uri de aproape 50% la muzeele locale, au organizat competitii intre marinari și cadeti. Ziua de sambata, 19 iunie, a adus Romaniei primii lauri (și medalii adevarate). Echipajul de rame, format din Sorin Nicolae, Florin Vasile, Georgian Cuconu, Sorin-Valentin Luca, Ionut Diaconu și Catalin Tarau și condus de maistrul militar Sorin Gadea, a concurat pe o barca de 6+1, pusa la dispozitie de organizatori surclasandu-i pe cei sapte adversari și castigand cursa cu peste o jumatate de minut avans.
        Pe un teren de soccer al echipei locale a fost organizat un turneu de mini-fotbal. Bineinteles, urmasii lui Hagi nu aveau cum să nu iasa în evidenta. Ei au castigat doua intalniri, dar s-au vazut plasati pe locul al doilea în baza unor criterii greu de explicat chiar și de organizatori. Si iata cum într-o singura zi baietii nostri au reusit să demonteze intregul esafodaj al unui articol dîntr-un ziar local, aparut joi, în care se vorbea, fara nici o legatura cu sosirea noastra, despre tiganii din Romania.
        Aici, departe de casa, simtim din plin caldura sufletelor de romani, sau a celor care cunosc și iubesc Romania. Echipa de legatura a lui Mircea este cea mai numeroasa și cea mai eficienta. Romanii nostri, Oana Johnson, Alina și Cristian Dudan, sprijiniti de sotul Oanei, Mark Johnson, precum și de familia McKelvey, se intrec în a ne asigura toate conditiile, în a fi aproape de noi aici, departe de tara. Incercand să schitez o fraza de multumire familiei Johnson, după ce, cu amabilitate mi-au facilitat accesul la Internet în locuinta proprie, am primit un raspuns pe care va las pe dumneavoastra să il interpretati: "Nu vin prea des romani în Charleston."
        Ne bucuram că putem aduce acestor oameni minunati, care nu au uitat de unde au plecat, placerea de a fi aproape de Romania. Duminica dimineata i-am avut alaturi la Sfanta Liturghie, pe care parintele Neculai Argatu a oficiat-o la bord, oferindu-le bucuria de a retrai momente dragi, cum numai acolo, departe, se pot zamisli.
        Luni va avea loc parada velierelor, după care, la orele 14 se va da startul în cursa Charleston-Delaware Bay. Sa speram că vanturile potrivnice s-au epuizat, iar echipajul va fi în stare să dea adevarata masura a valorii sale, în disputa cu cei care în ultimele zile au devenit concurentii și prietenii nostri.

        Apropierea de Charleston s-a facut astfel încăt să fim în punctul de ambarcare a pilotului, undeva la aproximativ 15 mile în afara portului, la ora 13.00. Pilotul, un barbat cu alura de bunic, a venit la bord insotit de sotia să. Ne-a declarat cu nespusa bucurie că se simte norocos să-și ofere serviciile în aceeasi zi la trei veliere: Cuauhuatemoc – Mexic, Mircea – Romania și Cisne Branco – Brazilia. De fapt, la ora la care astern aceste ganduri, cele trei nave ocupa în aceasta ordine locurile la dana rezervata, avand în pupa lor pe Eagle – S.U.A. și Tenacious – Marea Britanie. Dîntr-o singura ochire, cele cinci nave, cu Marele Pavoaz ridicat, ofera o imagine cu adevarat feerica.
        La alte dane ale portului Charleston se mai afla și alte veliere, mai mici decat cele enuntate, astfel încăt cele patru zile care vor urma se anunta a fi o adevarata feerie pentru orasul cu aproape 100.000 de locuitori, cel mai important port al statului Carolina de Sud.
        Din nefericire, intrarea în port s-a facut pe o ploaie torentiala și în conditii de vizibilitate redusa, astfel că a fost nevoie că salupa de pilotaj să ne deschida efectiv drumul, la mai puțin de un cablu în prova. Vremea nu ne-a impiedicat să observam pelicanii negri care zburau în stoluri în jurul navei (parca mai frumosi sunt cei de acasa), nici multitudinea de nave de pescuit, care se inghesuiau pentru a-și umple plasele cat mai bine.
        Organizatorii s-au intrecut în a asigura echipe de legatura care să conlucreze cat mai eficient cu echipajele navelor participante. Totul s-a facut pe baza de voluntariat, iar Mircea se poate mandri cu faptul că dispune de cea mai puternica echipa, nu mai puțin de zece persoane: Mark și Oana Johnson, Dana și Oava Johnson, Alina și Chrisi Dudav, Terry, Stephanie, TJ și Erika McKelvey. Daca la primele trei perechi numele feminine au rezonanta carpatina, în ce priveste familia McKelvey, acestia sunt prieteni declarati ai Romaniei. Au fost în tara noastra de trei ori, pentru a participa la ridicarea unor edificii dedicate cresterii și educarii copiilor fara adapost. Cunosc bine Romania, în special în partea centrala, iar TJ ne-a facut o surpriza, apelandu-ne prin radio la intrare: „Mircea, Mircea, buna dimineata!” – asta desi era trecut bine de ora prânzului.
        Masurile de securitate adoptate de autoritati sunt în concordanta cu importanta evenimentului. Astfel, accesul la dana la care suntem acostati se face numai prîntr-un punct de acces pazit de politie, în urma trecerii prin cadrul de detectare a metalelor și a verificarii ID-ului. In golf, nave de patrulare ale Garzii de Coasta și politiei isi fac permanent de treaba.
        Prima zi a stationarii a permis și primele contacte. Printre acestea am fost vizitati de medicul „suratei Eagle”, comandorul Branco. Originile acestuia sunt romanesti: tatal din Timisoara, mama din Bucuresti, iar numele adevarat era Brancoveanu (cam greu pentru yankei, astfel că a fost simplificat puțin). Isi aminteste cateva cuvinte romanesti, în special cele cu rezonanta culinara: mamaliga, sarmale, tuica.
        Inca de la primele ore, sederea la Charleston se anunta promitatoare și benefica pentru imaginea Romaniei.

        Dupa o experienta chinuitoare de trei săptămâni, de intinderi infinite de ape, dar în care oamenii s-au comportat admirabil as putea spune, avand timp și dispozitie să zambeasca sau chiar să rada în hohote, escala la Baza Navala Hamilton a venit că o binecuvantare. Desi avertizati de atlase geografice și enciclopedii să nu se astepte la prea mult de la un arhipelag care numara în total 64.000 suflete, aveam să constatam că numarul locuintelor pare a fi egal sau mai mare cu cel al locuitorilor, coastele fiind impanzite de case de vacanta și vilisoare.
        Primul contact cu uscatul ne-a aratat o asezare turistica cu toate facilitatile specifice acestui loc. La intrarea în port am impartit senalul cu o imensa nava de pasageri, care și-a deversat clientii la dana special amenajata, de unde acestia au impanzit magazinele ori s-au indreptat cu taxiuri sau vaporase spre Hamilton.
        E greu să gasesti constructii impunatoare, cu multe etaje și care să emane lux prin toți porii, dar am constatat în cele trei zile că, în ciuda aspectului pe alocuri modest, oamenii sunt de o caldura greu de imaginat pentru spiritul anglo-saxon. Soseaua care duce către orasul propriu-zis trecea chiar pe la schela navei și nu as putea preciza cate maxi-taxi-uri încărcate cu turisti, automobile sau scutere s-au oprit pentru cateva clipe sau macar au incetinit în dreptul lui Mircea.
        Cum era și firesc după indelunga izolare, marinarii nostri, la concurenta cu cei de pe Sagres, au luat cu asalt telefoanele și salile de Internet. Atunci cand incerci să imparti zece telefoane la aproape patru sute de oameni, este de imaginat cam cat de mult ne-a fost dat să patimim, noi, dar mai ales cei din tara, afectati din plin de diferenta de fus orar.
        Gardul de beton din fata noastra este plin cu embleme ale navelor militare care au acostat aici de-a lungul timpului. De astazi, 10 iunie 2004, emblema lui Mircea completeaza o colectie extrem de bogata, fiind plasata în imediata apropiere a fregatei tip 22 HMS London, viitoarea nava romana Regele Ferdinand. Nu puțini au fost aceia care și-au oprit masinile în timp ce maestrii nostri isi desavarseau opera, laudand initiativa și apreciind-o că pe un lucru cu care au a se mandri în viitor: Nava Scoala Mircea, din Romania, le-a vizitat orasul.
        Am ramas surprins să constat că în mai toate magazinele, muzeele sau chiar pe strada, în ciuda afluentei de turisti, oamenii ne intrebau: "Cu care dintre veliere ati venit?" In zona se afla un impresionant Muzeu al Marinei, iar pentru echipajele celor doua nave surori, Mircea și Sagres, intrarea a fost gratuita (pentru un adult pretul este de 10 dolari!!!). Am avut posibilitatea să vedem, astfel, într-unul din saloane, o pictura reprezentand navele care au luat startul la regata Bermuda – Newport, editia 1976. In prim-plan, spre marea noastra satisfactie, se afla Mircea al nostru.
        Ne-au impresionat delfinii, care se dau în spectacol pentru vizitatori. Organizarea spectacolelor cu delfini este complet diferita de ceea ce stim noi de la Constanța: turistii mai curajosi intra în bazin cu instructorii-dresori și participa activ la show.         Activitate se deruleaza simultan în trei bazine, iar la fiecare bazin sunt cate doi-trei angajati. Bazinele sunt legate direct cu oceanul și prin apa limpede se vad zeci de pesti multicolori. Delfinii nici nu-i baga în seama, cu ochii la termo-bag-urile instructorilor, care le gratuleaza fiecare giumbusluc cu cate un peste "din partea casei".
        Relatia Mircea-Sagres s-a încălzit foarte repede. Nici nu acostaseram bine că un mesager al comandantului navei portugheze ne-a vizitat pentru a inmana comandantului un cadou simbolic din partea navei lui și pentru a ne invita să le vizitam nava. Am procedat și noi la fel, astfel că dimineata zilei de 10 iunie a fost dedicata vizitelor reciproce și schimburilor de impresii intre comandanti.
        Ambii comandanti au ajuns la concluzia că nu le-ar trebui mult să poata trece la comanda celuilalt echipaj. Similitudinile dintre nave sunt multiple, iar diferentele tin de dorinta de a pastra spiritul traditional sau de a tinde către modernism, într-un anumit domeniu, sau în altul.
        Ceilalti marinarii, pe categorii, au procedat și ei la fel, iar un paharel de vin de Porto sau de palîncă au dezlegat limbile și au cimentat prieteniile.
        In imediata apropiere a danei se afla un teren de fotbal, cu iarba, asa că astazi am putut consemna primul succes romanesc: victoria la fotbal a studenților nostri în fata omologilor lor din tara lui Fernando Couto și Joao Pinto.
        La ora cand scriu aceste randuri escala este pe punctul de a deveni amintire. Am mai parcurs o etapa, am "bifat cel de-al treilea port de escala, iar în fata noastra se deschid aventurile americane. Joi dimineata vom intra în portul Charleston și ne vom încădra în programul pregatit de organizatori. Vor fi multe de spus și de vazut, asa încăt îi rog pe toți cei interesati să tina pe-aproape.

       Las Palmas de Gran Canaria, oras-port cu rezonante în randul celor care au activat timp de aproape trei decenii în domeniul pescuitului oceanic din Romania, s-a dovedit o gazda primitoare pentru Mircea și echipajul sau. Aproximativ de aceleasi dimensiuni cu Constanța, Las Palmas traieste, asemenea intregului arhipelag al Canarelor, din turism și comert. Portul se prezinta în conditii tehnice remarcabile, iar calitatea și puritatea apei este evidentiata de faptul că adeseori delfinii se avanta în interiorul bazinului portuar, punand la incercare autoritatile, pentru a-i indeparta din calea navelor.
       Multe puncte de interes, vegetatie luxurianta, magazine de tot felul te intampina la tot pasul. Oriunde gasesti marfuri de toate categoriile, iar patronii se arata dispusi să negocieze cu cei care le trec pragul.
       Cu sprijinul comandamentului local naval din Las Palmas dispunem de materiale informative cu privire la locurile pe care le vizitam. Suntem sprijiniti pentru un control cu scafandri la opera vie a navei și avem confirmarea că totul este OK. De asemenea, ni se pune la dispozitie un autobuz cu ajutorul caruia doritorii intreprind o excursie în partea de nord a insulei, putand astfel admira peisajele.
       In port se afla în escala trei nave germane, care, cu studenți la bord, efectueaza un marș de instructie în Marea Mediterana și Oceanul Atlantic. Este vorba de fregatele Bremen, care anul trecut a vizitat și Constanța și Brandenburg, precum și de nava de asigurare logistica Frankfurt am Main. Din discutiile ulterioare cu germanii, am aflat că primul contact vizual avusese loc chiar în rada portului Cagliari, unde navele erau la ancora.
       Primul moment cu adevarat emotionant l-am trait joi după-amiaza, cand, intorcandu-ma din oras, am ajuns din urma doi tineri. Unul dintre ei purta o bluza de trening asemenea celor ale jucatorilor "nationalei" de fotbal a Romaniei. Dorind să se apropie mai mult de Mircea, se aratau descurajati de indicatoarele "restricted area", plasate la intrarea către molul unde suntem acostati. I-am auzit exprimandu-și în romana dezamagirea și i-am invitat, spre surprinderea lor, să se apropie.
       Am asistat la un moment emotionant: Acestia s-au dus la pupa navei și s-au fotografiat, avand pe fundal pavilionul și stema nationala. Ulterior și-au exprimat cat se poate de clar sentimentele: "Este un sentiment de nedescris să vezi insemnele nationale atat de departe de patrie!" Tinerii sunt studenți și beneficiaza de cate o bursa pentru un an la Universitatea din Las Palmas. Mi-au
ascultat aproape sorbindu-mi cuvintele toate informatiile și explicatiile privitoare la nava, echipaj și voiaj. Erau la curent cu sosirea noastra, cu peripetiile noastre din Mediterana și, din apartamentul în care locuiesc, s-au bucurat la vederea celor trei catarge ale lui Mircea.
       Seara s-a terminat cu o receptie la bordul navei germane Brandenburg, la care au fost invitati comandantul marșului și al navei, precum și alti patru ofiteri. Am observat surprinderea nedisimulata a unui ofiter german, care, cu ochii la ecusoanele noastre, a exclamat: "Ja, Rumaenische!" Cred că nu mai e necesar să traduc.
       Au urmat alte și alte premiere: terminarea invergatului, antrenamente de desfasurare a studenților pe vergi și prima receptie la bord, ocazie cu care am putut să ne revansam fata de gazdele noastre, oficialii militari spanioli și fata de germani, care ne primisera cu multa caldura la bordul navei lor. Printre ofiterii care compun statul major al marșului se afla capitan-comandorul Gero Demme, fost ofiter cu manevra velelor la bordul "surorii" Gorch Fock.
       Acesta și-a manifestat maximul interes cu privire la tot ce inseamna pregatire marinareasca la bordul lui Mircea și a ramas realmente surprins, vazand elementele de detaliu pe care comandorul Dinu Pamparau le cunoaste cu privire la Gorch Fock și la celelalte trei nave surori.. Totodata am remarcat că "neamtul" ne spionase cu ochi de expert toate miscarile noastre de invergare și desfasurare pe vergi. Am vazut mandria ce se putea citi pe fetele ofiterilor germani în fata placutei de identificare a navei, pe care scrie santierul naval în care a fost construita, dar și admiratia pentru felul în care Mircea se prezinta.
       Ca un facut, receptia de la Mircea a fost onorata de spanioli prin frumoase focuri de artificii. Motivul - cantaretul care a reprezentat Spania la concursul Eurovision este din Las Palmas, iar localnicii au tinut să sarbatoreasca acest eveniment cum se cuvine: cu o scena în aer liber și ecrane uriase, cu un public exuberant, cu focuri bengale. Frumoasa coincidenta!
       Duminica a adus bucuria primei slujbe ecumenice la bordul lui Mircea. Raspunzand cu amabilitate invitatiei noastre, reverendul Gerhard Schehr a oficiat impreuna cu parintele Argatu un serviciu liturgic, dedicat celei de-a 65-a aniversari a lui Mircea. In predicile lor cei doi prelati au evidentiat bucuria de a putea oficia impreuna, eveniment care ar fi fost de neimaginat cu peste 15 ani în urma. Prelatul german și-a exprimat bucuria de a putea trai impreuna într-o Europa unita și ferita de conflicte.
       Am avut sansa intalnirii cu doi "confrati": domnul Geo Zalo, redactor al agentiei de presa Oceanpress din Las Palmas și capitan-comandorul Klaus-Peter Timm, ofiter de presa al marșului navelor germane. Ambii și-au manifestat interesul fata de Mircea și curiozitatea lor a fost satisfacuta din plin.
       Luni dimineata Mircea va porni în aventura traversarii Atlanticului, către Hamilton-Bermuda, în timp ce navele germane vor pleca marti către Halifax, urmand să parcurga coasta americana de la nord la sud. Astfel se incheie o noua pagina din jurnalul de marș și reprezentare al Navei Scoala Mircea din anul 2004.

       Este joi, 6 mai în jurul orei 15.00. Pentru prima data de duminica, de la plecarea din Cagliari echipajul a "indraznit'' la masa în adevaratul sens al cuvantului.
       Au trecut peste Mediterana de vest și implicit peste Mircea patru zile de furtuna naprasnica. Nu mai puțin de trei centre de minim barometric au iesit în calea noastra, fiecare constituind un examen din ce în ce mai greu. Pentru nava, pentru echipamente, dar în primul rand pentru capacitatea și rabdarea oamenilor. Plecarea din Cagliari a fost ''ajutata" de un vant taricel de aproximativ 8-10 metri pe secunda, din directia est. Toata ziua de duminica și noaptea următoare, sub impulsul acestui vant, Mircea a navigat către vest-sud-vest, cu viteze de peste sapte noduri. Dimineata zilei de luni ne-a aratat un minim barometric nemaiintalnit până atunci: 993 de milibari, fata de 1013, presiune normala. Am asistat la un fenomen de-a dreptul curios: în numai cinci minute vantul a cazut de la 10 la aproximativ 5 metri pe secunda, rotindu-se către prova și crescand la valoarea de mai inainte. A fost semnalul de dezlantuire a furiilor Mediteranei. Initial, cu vantul din prova și valul din pupa, Mircea a rezistat bine la efort, dar pe masura ce apele ascultau de biciuirea nemiloasa a vantului de peste 10 de metri pe secunda, valul ne-a devenit potrivnic. Am fost obligati să luam drum de capa, coborand către sud. Pana seara presiunea crescuse cu cateva puncte și o ploaie rapida ne-a confirmat iesirea din primul centru de minim. Dupa 3-4 ore de "acalmie" la 8-10 metri pe secunda, marti dimineata vantul și-a intrat din nou în drepturi, astfel că nava a fost din nou zguduita de rafalele puternice și de "ciocanele" de val. Din cauza valurilor mari, s-a interzis accesul pe teuga (puntea din prova), iar veghea prova a fost retrasa la puntea centru. S-au luat masuri de amarare a materialelor, de inchidere și obturare a compartimentelor, iar studenții și elevii și-au desfasurat programul mumai la interioare.
       Valurile au capatat dimensiuni impresionante, Mircea avand nevoie de valuri au lovit prova, în special galionul, cu o asemenea forta, încăt socul s-a resimtit în tot corpul navei, asemenea loviturii unui ciocan de jorja. Vibratia se trasnmitea aroape instantaneu până în varful catargelor, amortizandu-se după cateva oscilatii. Seara a adus cu sine un nou moment de amagire: vantul a scazut, pentru a cata oara, în intensitate, iar noi incepeam să ne indoim de previziunile buletinului meteo, total nefavorabile. Pe la miezul noptii am luat-o de la capat, de data asta parca și mai violent. Am trait pentru alte ore bune, în drum de capa, socurile dure ale valurilor cu bordajul navei, geamatul elicei în cautarea apei, vibratia catargelor și a intregii structuri. Controalele efectuate în toate compartimentele navei, personal de către comandant, nu au evidentiat nimic alarmant. Nava suporta fara probleme aceasta veritabila canonada. Spre seara, în apropierea coastei algeriene, am localizat pe radar o grupare de nave, care se deplasau pe directia est-vest. Desi eram la numai cateva mile de mal, vantul ramanea foarte puternic, iar valurile il ascultau constiincios. Am schimbat de drum către nord-est și am continuat calvarul. Desi previziunile meteo aratau o ameliorare a vantului către dimineata, ora desteptarii ne-a surprins navigand către...Bosfor. Viteza navei nu era mai mare de o mila pe ora, în timp ce vantul ne deriva către est cu aproape o mila la fiecare interval orar. Perspectiva unei noi zile de cosmar a innegurat și mai tare fetele incruntate ale oamenilor. Iata că, inspre orele 10, se produce miracolul: vantul a slabit în intensitate simtitor, iar valurile, ajutate de doua ropote de ploaie, au scazut la dimensiuni mai rezonabile. N-au scapat, totusi, prilejul de a mai "ciocani" prova lui Mircea, asa cum invinsul intinde mana celui care l-a pus la respect. Orele prânzului ne-au adus viteze ale vantului pe care altadata le-am fi considerat amenintari de furtuna: 10-12 metri pe secunda, dar la bord se poate servi masa, iar echipajul este convins că furtuna a trecut într-adevar. Cifre seci de genul vant forta 9, mare de gradul 8-9 nu spun mare lucru decat specialistilor. Sa ne imaginam, totusi, că în anumite momente Mircea a inaintat cu o viteza mai mica decat a unui pieton. A avut darzenia să nu renunte, dand o adevarata proba de rezistenta și de calitate. Furtuna a trecut și se poate spune că a devenit pagina de istorie. Una dintre cele mai zbuciumate pagini pe mare ale lui mircea. Echipajul a trecut la activitățile zilnice: intretinerea sectoarelor, tehnicii, igiena individuala și colectiva. Oamenii au acumulat o experienta noua, au intins rabdarea și capacitatea de adaptare către limite nebanuite.
       Pe fata lui Mircea urmele trecerii acestei furtuni se cunosc: peste tot pe punte sarea straluceste în soare, vesela sparta, pavilionul national transformat în franjuri, colaci de parama zburati de la locul lor, suportul repetitorului din prova-babord indoit de taria unui val. Toate aceste rani, asemenea multora, se vor inchide într-un timp mai lung sau mai scurt, dar imaginea acestei furtuni îi va domina pentru totdeauna pe toți acei care au trait-o la bordul navei. Si asa cum, alaturi de Mircea, pe puntea lui, acestia s-au gandit la creator și la familii, alaturi de familii se vor gandi, cu voia domnului, cu multa dragoste la Mircea. Pentru că merita.

       Jurnalul de schela al navei scoala Mircea a consemnat la Cagliari, p rintre cei aproape 1600 de vizitatori, și cateva persoane ale caror nume merita a fi consemnate. Astfel, aproape imediat după acostare, nava a fost vizitata de capitan-comandorul Meloni, de la comandamentul naval al Sardiniei. Acesta ne-a urat "bun venit" din partea contraamiralului Roberto Bagionni, comandantul comandamentului naval și ne-a facut unele recomandari pentru echipaj, pe timpul escalei. Tot prin amabilitatea comandamentului naval am beneficiat de pliante de prezentare a orasului și provinciei.
       In cursul după-amiezii de vineri doamna Silvia Mover, o romanca stabilita în Sardinia cu 16 ani în urma, ajutor de nadejde al Ambasadei Romaniei de la Roma, ne-a adus vestea că a doua zi urma să fim vizitati de domnul consul Edmond Neagoe și ne-a pus la curent cu masurile intreprinse pentru a populariza în randul conationalilor sosirea noastra la Cagliari. Domnul Pier Paola del Rio, presedintele asociatiei "Amicii Velierelor", a venit vineri la bord pentru a invita pe Mircea la un miting al velierelor mari, preconizat a avea loc anul viitor în septembrie la Cagliari. Sambata dimineata domnul consul Neagoe ne-a facut deosebita onoare de a fi oaspetele bordului, prezentandu-ne eforturile personalului diplomatic roman pentru asigurarea și gestionarea unei imagini cat mai favorabile tarii noastre în "peninsula".
       Din jurnalul nostru de schela nu pot lipsi cei peste 30 de romani, unii dintre ei aici de mai mulți ani, care au tinut să calce din nou pe "pământ natal" .
       Preotul bordului i-a binecuvantat pe toți acei care, departe de tara, au simtit nevoia unei alinari spirituale.
       Printre cei care ne-au vizitat nava a fost și sotia generalului Giovanni Sullis, comandantul brigazii sud-est europene (SEEBRIG), cu sediul la Constanța. Cunoscatoare în detaliu a realitatilor romanesti (și a limbii romane), doamna vorbeste cu deosebita placere despre cei cativa ani petrecuti alaturi de sotul sau în Romania, isi aminteste de Bucuresti, de Constanța și de vacantele la Sinaia și Poiana Brasov. O figura insolita la bordul lui Mircea a fost un localnic, domnul Antonio. Acesta este la a doua casatorie (tot cu o romanca) și este fericitul tatic al unui baiat de doi ani și jumatate. A fost ofiter în marina militara și comerciala din Italia, cunoaste bine limba romana și doreste că fiul sau să-i calce pe urme. A dorit să-și aduca familia la bordul lui Mircea, pentru a retrai frumoasele clipe ale tineretii (acum este pensionar). Poate că sunt nedrept oprindu-ma aici cu enumerarea, dar este realmente imposibil să descriu tot ce am putut citi pe fetele celor peste 1500 de vizitatori. Un inceput de bun augur pentru Mircea, în misiunea să de ambasador al Romaniei.

       Este imposibil ca în acest oraș cu alura de amfiteatru, să nu observi din orice punct al districtelor Castello, Marina sau Stampace cele trei catarge care străpung cerul. Deși undeva către Valea Regina Margherita portul este dominat de veliere mici și de ambarcațiuni de agrement, prezența lui Mircea este una insolită, chiar și pentru Cagliari. Înca din primele ore ale staționării interesul localnicilor pentru Mircea se dovedește a fi foarte mare. Deși dană militară, aceasta este perfect accesibilă publicului, care se arată interesat de prezența noastră în port. Studiindu-le fizionomiile încercând să le citim pe buze întrebările nerostite, ne dăm seama că suntem aidoma unor marțieni printre piramide.
       Culorile pavilionului nostru pun la grea încercare cultura generală a sarzilor: "sunt francezi" "ba nu, francezii au alb, uită-te acolo" (referire la Courbet) , '' să fie belgieni?", " nu, că ăla e albastru, nu e negru", "Mircea ce nume mai e și ăsta?". În final, unii mai curioși își iau inima în dinți și se adresează celor de pe punte. Numele România este clar că îi surprinde, dar dă națtere la noi întrebări. Răspunsurile le lungesc fețele de uimire: " este navă militară?", "da, și este navă școală?", "unde plecați, în America?", "poate fi vizitată?", "mâine? Promit să fiu aici negreșit.'' Ziua de l mai, Sant'Efisio - patronul orașului, sărbătorită anul acesta la Cagliari pentru a 348-a oară, le-a dat sarzilor bucuria de a vizita una dintre cele mai frumoase nave velier din lume: Mircea.
       S-a gandit inițial un program de vizită de cinci ore, 10-13 și 16-18. În ciuda manifestărilor grandioase care au avut loc pe străzile orașului, până către orele prânzului peste 300 de persoane, tineri și vârstnici, bunici și nepoți, îndrăgostiți etc. au urcat pe puntea lui Mircea, au ascultat explicațiile ghizilor noștri de ocazie, elevi și studenți, au întrebat și s-au minunat. După amiaza a fost de-a dreptul un calvar. Înfrângându-și orgoliile, peste o mie de italieni au stat la coadă, uneori chiar minute bune, pentru a putea călca cinci minute pe puntea lui Mircea. Orarul de vizită inițial se epuizase demult, dar cheul era plin, astfel că ora amurgului a fost cea care a "gonit" ultimii vizitatori. Pe la 20.30 îndrăznim să facem bilanțul: 1579 de persoane ne-au vizitat nava.
       Cei 65 de ani pe care Mircea îi poartă cu demnitate și noblețe contrastează cu starea tehnică de excepție, cu starea de întreținere demnă de un asemenea eveniment. Faptul că pe puntea lui Mircea, tradiționalul în sensul lui cel mai curat se îmbină cu tehnica de ultimă generație a fost atât de frapant pentru toți aceia care ne-au vizitat, încât mulți dintre ei nu se mai lăsau duși. Ne-a fost dat să auzim păreri demne de încredere, ale unor oameni care au navigat sau au servit pe nave militare sau civile, pe toate mările și oceanele globului. Toți au apreciat ceea ce noi știam dealtfel: Mircea este o bijuterie. Românii au dreptul să fie mândri pentru că, într-o țară în care compatrioții noștri sunt adeseori asimilați oamenilor de categorie îndoielnică, Mircea a demonstrat că merităm mai mult respect. Românii au de ce să fie mândri, deoarece într-o țară profund ancorată în Uniunea Europeana tinerii noștri s-au făcut înțeleși de interlocutori atât în engleză, cât și în italiană, au dat răspunsuri pertinente și au arătat Italiei acea față cu care ne mândrim și care ne face cinste. Astfel, deschiși dar nu agresivi, permisivi dar nu obedienți, Mircea și oamenii lui au ridicat de pe ochii sarzilor măcar un colț din acel val de nepăsare și ignoranță, apropiindu-i puțin-puțin de România.

       Dimineața zilei de 30 aprilie ne găsește la intrarea în port. Din ceață răsar 7 nave militare NATO, fregate și nave auxiliare, care stau la ancoră. Distingem pavilioane italiene, americane, germane, iar în radio se discută în engleză, cu accent spaniol. În zonă se desfășoară exerciții militare de amploare ale organizației nord-atlantice. Pilotul sosește la bord în jurul orei 8, iar la ora 9 suntem acostati la dana capităniei. Chiar în prova noastră, vrând parcă să stea cu Mircea la taifas, este acostat distrugătorul italian Francesco Mimbelli. Portul este plin de nave militare aliate, printre care distingem portavionul italian Giuseppe Garibaldi și fregata franceză Courbet (din clasa Lafayette). Alte nave turcești, grecești, germane completează peisajul.
       Prin grija comandamentului naval de Sardinia suntem conectați la o linie telefonică interioară a marinei și ni se furnizează apă și energie electrică gratuite. Suntem vizitați de o serie de oficiali ai Marinei Militare italiene, agentul își intră în pâine, iar echipajul așteaptă cu nerăbdare să pună piciorul pe țărm, după 12 zile de marș.
       Primele contacte cu orașul ne relevă o așezare interesantă, de aproximativ 200000 locuitori, conform datelor oficiale, deși dă impresia a fi mai mare decât Constanța noastră. De pe Via Roma, bulevardul care trece de-a lungul coastei, urcă străduțe întortocheate, asemenea celor pe care le întâlnim pe la noi în orașele de munte. Casele au intrarea direct din stradă, iar parcatul în fața locuinței este în multe cazuri o aventură, pentru că blochează circulația. Mașinile urcă sau coboară numai pe străzi cu sens unic, iar locurile înguste sunt la tot pasul. Pentru reglementarea trecerii întâlnești peste tot semafoare, iar italienii, contrar temperamentului lor meridional, așteaptă cuminți culoarea verde. Pentru a ne feri de mașinile din trafic, intrăm de multe ori în pragurile caselor, ca în veritabile nișe de refugiu. Partea veche a orașului este dominată de construcții medievale, precum Bastionul Saint Remy, Catedrala Santa Maria sau Biserica Santa Maria del Monte.
       Gazdele recomandă cinci trasee turistice, toate pline de vestigii istorice, precum palate, turnuri, biserici, catedrale, un amfiteatru roman, dar și o mulțime de colecții de artă și o gradină botanică, unde sunt aclimatizate peste 500 de specii de plante tropicale de pe patru continente, dar și flora autohtonă. Prefectura, primaria, sediile celorlalte instituții publice, ele însele clădiri de vârstă venerabilă, sunt "plantate" printre aceste vestigii istorice. Pentru mulți dintre cei de la bord primul drum s-a îndreptat, inevitabil, către un oficiu poștal, către o sală de Internet, sau către orice alt mijloc prin care se putea lua legătura cu cei de acasă.
Grupuri de marinari români dau culoare acestui mozaic de nații și sunt primiți și priviți cu multă simpatie. Primele impresii schimbate la bord relevă bucuria întâlnirii cu români de-ai noștri, care, în ciuda modului mizer în care sunt plătiți și, de multe ori priviți, au ales calea exilului. Majoritatea celor veniti din țară lucrează în construcții (bărbații) sau în menaj (femeile).
       Impactul monezii unice europene într-o zonă care trăiește aproape exclusiv din turism este greu de descris. Oamenii noștri sunt tentați să transforme toate prețurile în lei și adeseori sunt cuprinși de tremur. Vederi, timbre, cartele telefonice, mici suveniruri și gândul la tărâmuri mai primitoare din punct de vedere financiar, aceasta este atmosfera care ne însuflețește. Bucuria de a pune din nou piciorul pe pământ după aproape două săptămâni de marș este prea mare și nu poate fi umbrită de nimic. Avide, camerele video și cele foto "înghit" cadru după cadru, imagine după imagine, ca pe o dovadă a trecerii noastre prin aceste locuri. Două zile de relaxare activă, de umplere a bateriilor, iar dimineața zilei de duminică ne deschide calea către noi aventuri: ne desprindem de cheu ajutați de un remorcher și luăm calea Gibraltarului. Vor trece zile până ce un petec de pământ se va ivi foarte clar în vârful bompresului, dar glasul datoriei ne îndeamnă către America.

       Noaptea care tocmai s-a încheiat, a fost plină de evenimente ... meteorologice. Cerul s-a înnorat treptat, iar pe la miezul nopții ploaia a început să ude și ce mai era uscat în jurul nostru. Vântul puternic de pupa ne-a apropiat de Dardanele cu viteză sporită, astfel că pe la ora șapte dimineața am putut distinge uscatul din negura lăptoasă.
       Strâmtoarea este plină de nave, care se duc sau vin, totul este condus cu mare strictețe de autoritățile port-control de pe parcursul celor 43 de mile ale strâmtorii. Pilotul, un tânar excesiv de tăcut, își face treaba pentru care este plătit, sugerând comandantului drumul optim, prîntr-o mare de nave de diverse dimensiuni și destinații. Vântul din babord este extrem de puternic, peste 12 metri pe secundă. Lăsăm de-o parte și de alta a strâmtorii orașe mai mari sau mai mici, precum Gallipoli, Kemklialap sau Kanakkale, oraș care, dealtfel, dă și numele strâmtorii în limba turcă.
       Chiar la ieșirea din strâmtoare un mausoleum imens străjuiește întreaga vale de sub el. În ciuda vremii reci și umede, a vântului uneori sălbatic, atmosfera de la bord este optimistă, ziua anterioară reușind să aducă zâmbetul pe fețele majorității.
       Deși prognoza nu este tocmai favorabilă, iar vântul se întețește, totul pare să decurgă foarte bine. Chiar excelent, am putea spune: suntem apelați în limba engleză de pe una dintre navele cu care ne-am întâlnit și ni se solicită mai multe informații cu privire la navă și suratele ei, la destinație și echipaj. Apoi stupoare - persoana respectivă ni se adresează în limba română și ne spune: "Domnilor, am absolvit Academia Navală "Mircea cel Bătrân" în 1992 și am făcut practica la bordul dumneavoastră. Am vrut să vorbim în engleza pentru ca și comandantul meu să se convingă cine sunteți. Mă numesc Cristian Drăgan, fost ofițer de marină militară și vă doresc voiaj plăcut. Salutări domnului comandant Pamparău, domnului profesor Suciu și tuturor celor cunoscuți".
       Prilejul de bucurie a fost multiplicat de un meniu de excepție: ciorbă de burtă, precum în cele mai celebre restaurante din Constanța, cartofi natur cu ruladă de carne și cornulețe cu gem, coapte la cuptoarele bordului. Să tot uiți de vremea câinoasă de afară și de prognoză.

       Noaptea a fost asemenea unui balsam venit după o zi solicitantă și plină de neprevăzut. Spre dimineață lucrurile (și valurile) au dat a se liniști, astfel că zorii au scos nava din amorțire, iar echipajul a intrat în programul său normal.
       Programul de dimineață a culminat cu servitul mesei, la care au îndrăznit mai toți, cu speranța într-o viață mai bună la bord.
       Studentii și elevii au fost invitați spre a deprinde tainele meseriei la cârmă, iar militarii angajați pe bază de contract au "servit" o plimbare prin arboradă. După prezentarea regulilor de protecția muncii a urmat un drum până la baie, apoi altul până la crucetă. Opiniile, cum era și de așteptat, au fost diferite: unii au trăit momentul ca pe o experiență incitantă, alții cu emoție și teamă. Una peste alta, lucrurile au decurs bine, iar viitorul se arată promitator.
       După gustare a venit rândul studenșilor și elevilor să dea o raită prin arboradă. Studenții din anul III priveau cu o legitimă superioritate pe ceilalți: experiența lor din vara anterioară era un lucru cert, dar acesta trebuia demonstrat. De aceea, pentru ei drumul normal a fost dintru-început până la cruceta, însă aceasta nu a părut să îi emoționeze prea tare. Puțini au fost cei care au arătat că le tremurau puțin-puțin genunchii. Și uite așa până la masa de prânz fiecare și-a văzut de activitățile din plan, iar "Mircea" s-a apropiat cătinel-cătinel de Bosfor.
       Pe măsură ce gura strâmtorii era tot mai aproape, imaginea de pe radarul de navigașie indica o tot mai mare aglomerație de nave. Zeci de spoturi luminoase dădeau impresia că sunt atrase de strâmtoare, asemenea vinului care se scurge prîntr-o pâlnie.
Au apărut din ceață, la orizont, malurile înalte ale celor două continente: Coasta Rumeliei (partea europeană) și cea a Anatoliei (în Asia). S-au luat primele contacte cu autoritățile portuare și cu pilotul, iar la ora 15.40 acesta, un bătrânel jovial, a urcat la bord și a fost condus pe dunetă pentru a consilia pe comandant la trecerea prin strâmtoare.
       Strâmtoarea Bosfor este acaparată aproape în totalitate de orașul Istambul. Metropola cu o populație declarată de peste opt milioane locuitori (în realitate se pare că se apropie de zece), este singurul oraș din lume care se poziționează pe două continente, iar istoria lui se pierde în negura vremilor, cu 27 de secole în urmă. A fost capitala a două imperii, Bizantin și Otoman, iar acum este cel mai important centru economic și cultural al Turciei moderne.
       Pe ambele maluri construcții noi, în cel mai pur stil occidental, se îmbină armonios cu vestigii istorice de mare preț. La Istambul a înflorit liliacul, iar înălțimile care străjuiesc Bosforul au o culoare de nedescris. "Mircea" devine imediat polul de atracție al micilor nave de agrement, care își plimbă turiștii încoace și încolo. Toate se apropie, iar cei de la bord fac semne prietenești cu mâna sau imortalizează pe peliculă acest "voievod al mărilor".
       Rând pe rând rămân în urma noastră palatul Dolmabache, palatul Topkapi, moscheele Suleimanye, construite de vestitul arhitect Sinan pentru sultanul Soliman I. - magnificul, Agia Sofia (Aya Sofia, cum îi spun turcii) și moscheea albastră. Lăsăm la tribord Cornul de Aur, care separă orașul vechi, Stambulul, de cartierele rezidențiale ale metropolei: Galata și Beyoglu (fosta Pera).
       Am depășit strâmtoarea, pilotul ne spune: "drum bun" iar noi pătrundem în Marmara. Este aproape ora 18.00 și comandantul stabilește drumul și viteza pentru ca dimineața următoare să ne găsească la gura Dardanelelor.
       Navigația prin Marmara este asemenea circulației pe autostradă: zeci de nave într-un sens, alte zeci în celălalt. Radarul se dovedește un aliat credincios, iar mulțimea umbrelor de pe ecran iți dă fiori: parcă ochiul liber nu le poate distinge pe toate. Navigăm "în formașie" alături de o navă sub pavilion rusesc "Eurospirit". Comandantul acesteia dă impresia că nu vrea să se mai despartă de noi, așa că putem vedea fiecare ce se petrece pe puntea celuilalt.
       Aceasta este priveliștea pe care crepusculul de seară o găsește, iar echipajul trece la cele lumești: masa și programul de somn.

       Totul până la plecarea navei a fost o adevarată nebunie, curgând asemenea șuvoiului de munte, după o ploaie rapidă de vară. Nu este greu de înțeles că, în pofida tuturor pregătirilor, dealtfel minuțioase și cu spirit de răspundere, în momentul în care ministrul apărării naționale și oficialii care îl însoțeau au ajuns la conferința de presă de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân", "fuziunea nucleară" se declanșase. La bord pregătirile erau terminate, iar oamenii așteptau înfrigurați, la propriu și la figurat, momentul magic în care urma să se audă comanda: "mola legăturile, schimbați pavilioanele".
       Vizita președintelui României la bord, chiar înainte de plecare, a fost un moment tonifiant pentru toți membrii echipajului. Domnul Iliescu nu a făcut deloc economie de timp și a găsit câte un cuvânt de îmbărbătare pentru toți cei care așteptau momentul plecării în această onorată misiune.
       Partea oficială fiind încheiată, nava s-a desprins de cheu, luând cu ea bucurii și speranțe, griji și neliniști. Această descriere poate părea prozaică, dar fiecare dintre cei de la bord a lăsat în urmă ceva drag, grijile și bucuriile unei familii, pentru a răspunde afirmativ chemării datoriei. Am văzut oameni la bord, dealtfel sobri în viața de zi cu zi, adevărate "stânci" care și-au ascuns cu greu lacrima în colțul ochiului.
       Ieșirea spre gura portului a coincis cu acel momnet în care visul se îngemănează cu realitatea, de multe ori crudă: ultimele telefoane către cei ramași la mal ("... Mă întorc la culesul viilor ...", "... Aveți grijă de voi ..."), ultima privire către un cheu tot mai îndepărtat, în speranța că ființele dragi vor fi distinse de ochiul ager de marinar îndrăgostit.
       A urmat trezirea bruscă la realitate, asemenea sunetului soneriei care guvernează toate activitățile de la bord, stăpâna peste toate. Oamenii au renunțat la ținuta de gală, trecând la cea de lucru. După ce toate materialele folosite pentru manevra de plecare au fost puse la post și asigurate, s-a dat liber la servitul mesei. Marea, asemenea unui ospatar nepriceput, a trântit multora ciorba în farfurie, întâmpinându-ne încă de la ieșire cu o hulp de zile mari, care i-a orientat pe mulți către zonele de la puntea centru, cele mai puțin solicitante ale navei. Fețele îngălbenite ale unora, mâinele pline de înțelegere și compasiune ale celorlalți au dominat imaginea primelor ore de marș către Bosfor.