0241-626200

Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

Sigla ANMB
Sigla incredere Aracis

Despre noi / Prezentare generală

Mesaje Rector

17 noiembrie 2024

Mesajul Comandantului (Rectorului) Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" adresat cu ocazia aniversării a 152 de ani de învățământ românesc de marină


Stimați membri ai Senatului Academiei Navale "Mircea cel Bătrân",
Doamnelor și Domnilor,



Este o onoare pentru mine să vă pot adresa acest mesaj prilejuit de împlinirea a 152 de ani de învățământ românesc de marină. Noi, cei care slujim în prezent în Academia Navala "Mircea cel Bătrân", suntem mesagerii celui mai vechi sistem de învățământ din Dobrogea ți discipoli ai unor personalități a căror amprentă o poartă atât actul didactic, cât și cultura militară. Este un statut care ne conferă atât avantajul de a ne fi format într-o școală de elită, cât și o datorie sacră de a duce mai departe tradiția învățământului de marină din România.

Școala noastră s-a remarcat întotdeauna prin misiunea unică pe care și-a asumat-o în urmă cu 152 de ani: aceea de a pregăti ofițeri pentru Marina Română. Ulterior, instituția și-a completat aria educațională cu pregătirea personalului pentru industria maritimă, precum și pentru alte structuri din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională.

În prezent, munca noastră este validată de recunoașterea internațională a diplomelor absolvenților noștri și de ascensiunea lor în carieră.

Învățământul de marină a avut o misiune importantă încă de la înființarea primei școli. Astăzi, exigențele în acest domeniu, fie că vorbim de personalul militar sau de cel civil, sunt impuse de noile provocari generate de conflictele din regiunea Mării Negre, motiv pentru care ne-am adaptat la o cultură de securitate nouă. Nu am fi reușit acest lucru fără investițiile pe care le-am făcut în ultimii ani și fără munca susținută a fiecăruia dintre noi.

Știm că toate structurile din Forțele Navale Române pentru care pregătim ofițeri sunt nu doar apărătorii României la Marea Neagră, ci sunt furnizorii de securitate pentru strâmtorile turcești, atât de disputate în decursul istoriei, și pentru cea mai puternică alianță politico-militară din istorie, din care face parte și țara noastră, NATO.

Traversăm o perioadă complexă, cu multiple riscuri pe care trebuie să ni le asumăm sub presiunea timpului și a nevoilor generate de contextul geopolitic. Mai mult ca oricând, trebuie să privim în viitor, să intuim nevoile din domeniul securității maritime în funcție de diferitele scenarii ale evoluției conflictelor actuale. Avem susținerea Statului Major al Forțelor Navale pentru a ne menține o instituție modernă, la standarde internaționale. Suntem o echipă de profesioniști, motivați și cu toții știm că rezultatele muncii noastre se văd în timp și ne recomandă în rândul celor care își doresc performanță.

La 152 de ani de la fondarea școlii noastre, avem, astfel, toate premisele să privim în trecut cu mândrie, în prezent cu admirație și spre viitor cu responsabilitate maximă pentru această școală și pentru țară.

La mulți ani, Academia Navală "Mircea cel Bătrân"!
Vivat, Crescat, Floreat!