Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

606 de ani de la moartea lui Mircea cel Bătrân, ultimul suveran care a domnit până la „marea cea mare”

"Io Mircea mare voievod și domn, din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herteg și domn al Banatului Severinului și de amândouă părțile pe toată Podunavia, încă și până la Marea cea Mare și stăpânitor al cetății Dârstorului".

Mircea cel Bătrân (n. 1355, Curtea de Argeș, Argeș, România – d. 31 ianuarie 1418, Curtea de Argeș, Argeș, România) a fost domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418. A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I (dar numai după tată), căruia i‑a urmat la tron.

În secolul al XIV‑lea, altădată puternicul Bizanț începea să își piardă una câte una provinciile, acaparate de noua Mare Putere a lumii, Imperiul Otoman. Dobrogea devenise și ea o prioritate pentru turci, care doreau să controleze acest tărâm extrem de bogat, udat de‑o parte și de alta de apele Dunării și ale Mării Negre. Planurile otomane au fost însă date peste cap de voievodul Țării Românești, Mircea cel Bătrân (1386–1418), cel care a reușit să alipească Dobrogea și să o stăpânească timp de aproape 20 de ani. Această alipire s‑a produs undeva în anii 1388–1389, pentru că într‑un document datat la 4 septembrie 1389, Mircea se auto‑intitula deja „domn al părților Podunaviei”, Podunavia („Țara de la Dunăre”) fiind termenul derivat din Paristrionul sau Paradunavonul folosit de bizantini.

Pe 23 noiembrie 1406 Mircea își spunea... „domn de amândouă părțile de peste Dunăre și până la Marea cea Mare și cetății Dârstorului stăpânitor”. „Voievod și domn”, el adoptă și termenul de despot, numindu‑se „terrarium Dobroticii despotus” (despot al țărilor lui Dobrotici). Bun administrator și strateg, voievodul român fortifică cetăți și orașe dobrogene precum Isaccea, Enisala, Caliacra și Silistra. Mircea stăpânea și Gurile Dunării, dar și Nordul Deltei („părțile tătărești”), primit de la Alexandru cel Bun, pe care îl ajutase să ia tronul Moldovei.

Turcii nu renunțaseră însă la gândul cuceririi. Știm că în 1408 ei încearcă fără succes cucerirea Silistrei, toate atacurile lor în timpul lui Mircea încheindu‑se cu eșecuri. După moartea marelui voievod, povestea Dobrogei românești ajunge la final: fiul său Mihail nu reușește să controleze la fel de bine situația și după 1420 Dobrogea este cucerită de turci. În următorii 200 de ani, unii domnitori români (Vlad Dracul, poate Vlad Țepeș sau Mihai Viteazul) mai reușesc, se pare, să ocupe sporadic zona, dar pentru foarte scurte perioade și doar în timpul unor conflicte armate.

Sursa bibliografie – Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu – „Istoria Dobrogei”