0241-626200

Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

Despre noi / Muzeul ANMB

Al doilea „Mircea”

În anul 1944, bătrânul bric, care se afla ancorat în apropiere de Galați, a fost lovit de o bombă inamică, fiind astfel distrus. El nu mai era, însă, utilizat de ani buni ca navă-școală, în acest timp alte nave îndeplinind această misiune, iar autoritățile din România demarând deja procedurile pentru achiziționarea unui nou velier la bordul căruia să se pregătească viitorii ofițeri. Al doilea „Mircea”, de această dată un velier clasa A tip bark, urma să fie construit în șantierul „Blom&Woss” din Hamburg, în perioada 1938 – 1939.
La 17 mai 1939, noua navă-școală, denumită, de asemenea, „Mircea”, ajungea în țară și intra oficial în serviciul marinei militare rămâne. La nici două luni distanță, velierul pleca în primul său marș de instrucție în Marea Mediterană. Comparativ cu vechiul velier, noua navă-școală oferea condiții de cazare și hrănire cu mult superioare. Următoarele marșuri până în anul 1941 s-au desfășurat numai în Marea Neagră, izbucnirea conflagrației mondiale afectând și activitatea de pregătire marinărească. Ancorat pe Dunăre, pentru a fi ferit de bombardamentele asupra Portului Constanța, velierul va fi chiar și preluat de armata sovietică și returnat României după lungi insistențe în anul 1946.
Marșurile de instrucție urmau să fie reluate în anul 1948. Nava-școală „Mircea” a trecut și ea prin o serie de încercări, dar a format la bordul său peste 70 de generații de ofițeri și maiștri militari de marină, fiind operațională și în prezent. Activitatea sa a fost ridicată însă la rang de diplomație navală, velierul reprezentând cu mândrie România la nivel internațional, în cadrul celor 36 de marșuri de instrucție efectuate până în prezent și raportând de fiecare dată „Misiune îndeplinită!”.
În anul 2019, la 80 de ani de la intrarea în serviciul marinei militare române, nava-școală „Mircea” a primit, la Hamburg, în timpul unui marș aniversar, titlul de „Ambasador onorific în serviciul României”.
Caracteristici: lungime – 81,18 m; lățime la cuplu maestru – 12 m; lățime cu vergile la semn – 23,60 m; viteza maximă cu motorul – 9,5 nd.; nr. vele – 23, cu o suprafață totală de 1750 m2; echipaj – 200 (din care 120 de studenți), înălțimea arborelui mare deasupra liniei de plutire – 44,00 m, bompresul – 12,50 m.