De la Malaga la Tunis și escala navei-școală "Mircea" în capitala Tunisiei
Nava-școală "Mircea" a încheiat o nouă etapă a marșului transatlantic de instrucție, parcurgând apele Mediteranei de la Malaga până la Tunis și marcând, prin escala din portul La Goulette, prezența pavilionului României pe cel de-al treilea continent al itinerariului din acest an.
Velierul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" a părăsit portul Malaga în dimineața zilei de 24 august, după trei zile petrecute pe coasta Andaluziei, îndreptându-și prova către est. Condițiile favorabile întâlnite după plecare au permis întinderea velelor, iar pentru aproximativ 24 de ore "Mircea" a navigat prin Marea Alboran purtat de vânt, cu viteze care au ajuns până la 10 noduri.
Pe măsură ce nava și-a continuat drumul de-a lungul coastelor nordice ale Africii, echipajul și cadeții români și străini și-au reluat programul obișnuit de instruire. Au fost executate lucrări de întreținere pe punțile exterioare și în arboradă, verificări ale elementelor de prindere de pe catarge și vergi, precum și activități de pregătire teoretică. Pentru cadeți, studenți de anul II ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" și studenți de la academiile partenere, apropierea finalului marșului internațional de instrucție înseamnă și apropierea evaluărilor care vor încheia stagiul de practică desfășurat la bord.
Unul dintre momentele simbolice ale etapei a fost trecerea meridianului Greenwich. Odată cu traversarea longitudinii de 0 grade, velierul a revenit în emisfera estică, după lunga sa călătorie peste Atlantic, în timp ce distanța totală parcursă de la plecarea din Constanța a depășit borna de 12.800 de mile marine.
Ultimele zile de navigație către Tunisia s-au desfășurat în condiții de temperatură ridicată, specifice zonei nord-africane. Temperaturile s-au apropiat de 40 de grade Celsius pe timpul zilei și s-au menținut ridicate chiar și pe timpul nopții. Cu respectarea măsurilor de protecție specifice, activitățile de instruire și întreținere au continuat însă într-un ritm normal.
După aproximativ 600 de mile marine parcurse de la Malaga, Nava-Școală "Mircea" a ajuns în Golful Tunis, unde a ancorat la aproximativ șase mile marine de intrarea în portul La Goulette. Ultima zi înaintea acostării a fost dedicată pregătirii navei pentru activitățile de reprezentare, echipajul executând bricuirea punților exterioare și pregătirea compartimentelor interioare.
În dimineața zilei de 29 august, nava-școală "Mircea" a ridicat ancora și a acostat în portul La Goulette, revenind astfel în Tunisia după mai bine de două decenii. Escala a avut o semnificație aparte pentru actualul marș internațional de instrucție: după Europa și America de Nord, continentul african devenea cel de-al treilea continent atins de velierul românesc în această misiune.
Un rol important în organizarea activităților desfășurate în Tunisia l-a avut Ambasada României la Tunis, condusă de Excelența Sa, domnul Valentin-Ciprian Muntean, ambasadorul României în Republica Tunisiană.
În seara primei zile de escală, puntea navei-școală "Mircea" a devenit din nou un spațiu al diplomației navale. În colaborare cu Ambasada României la Tunis, la bordul velierului a fost organizată o recepție la care au participat reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în Tunisia, oficialități civile și militare tunisiene, precum și membri ai comunității românești.
Evenimentul a reprezentat o oportunitate de promovare a României, a Forțelor Navale Române și a tradițiilor marinărești românești, dar și de consolidare a relațiilor dintre cele două state. Nava-școală "Mircea", care poartă titlurile de "Ambasador Onorific în Serviciul României" și "Ambasador al României sustenabile", și-a îndeplinit astfel, încă o dată, rolul de reprezentare a țării dincolo de granițele sale.
Activitățile au continuat și în cea de-a doua zi a escalei. Un grup de studenți ai Academiei Navale din Tunisia a pășit pe punțile velierului românesc, unde viitorilor ofițeri ai Marinei Tunisiene le-au fost prezentate istoria navei, particularitățile pregătirii la bordul unui velier-școală și principalele momente ale actualului marș internațional de instrucție.
Tot la bordul navei a avut loc un briefing comun între ofițeri ai Forțelor Navale Române și ai Marinei Tunisiene, în cadrul căruia au fost stabilite detaliile exercițiului ce urma să fie executat după plecarea din port. Programul zilei s-a încheiat cu un prânz oficial, oferind un nou prilej de dialog și de consolidare a relațiilor dintre marinarii militari români și tunisieni.
În dimineața zilei de 31 august, după două zile în care pavilionul României a fluturat pe continentul african, "Mircea" a molat parâmele și a părăsit portul La Goulette.
Misiunea navei în Tunisia nu avea însă să se încheie odată cu ieșirea din port. Pe mare, velierul românesc s-a întâlnit cu nava de patrulare "Jugurtha" a Marinei Tunisiene, alături de care a desfășurat un exercițiu de tip PASSEX. Întâlnirea a avut și o interesantă legătură cu România, nava tunisiană fiind construită la șantierul naval Damen din Galați.
Exercițiul a cuprins manevre în formații navale, seriale de semnalizare cu pavilioane și un exercițiu de boarding, activități care au permis celor două echipaje să exerseze proceduri specifice cooperării pe mare.
Pentru cadeții aflați la bordul navei-școală, activitatea a reprezentat mai mult decât un simplu moment de cooperare între două nave. Deși "Mircea" nu este o navă de luptă, o parte dintre studenții care se instruiesc astăzi pe punțile sale vor deveni, în viitor, ofițeri ingineri la bordul navelor militare ale Forțelor Navale Române. Participarea la astfel de exerciții le oferă posibilitatea de a se familiariza încă din perioada de formare cu procedurile, comunicațiile și modul de lucru pe care le vor întâlni ulterior în cadrul exercițiilor și misiunilor multinaționale.
La finalul PASSEX-ului, cele două nave și-au acordat salutul reciproc. La bordul velierului românesc, cadeții au urcat și s-au aliniat pe vergi pentru tradiționalul salut marinăresc, marcând astfel încheierea activităților desfășurate împreună cu partenerii tunisieni și, totodată, finalul misiunii navei-școală "Mircea" în Tunisia.
Odată lăsată în urmă coasta Africii, velierul Forțelor Navale Române și-a îndreptat din nou prova către est. După traversarea Atlanticului și escalele desfășurate pe trei continente, fiecare etapă parcursă aduce acum echipajul tot mai aproape de casă.
"Mircea" a început astfel o nouă etapă de aproximativ cinci zile prin Marea Mediterană, cu destinația portul Souda, din Insula Creta, Grecia, unde nava va acosta în dimineața zilei de 5 septembrie.
Corespondență transmisă de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei-școală "Mircea"
Din Atlantic în Mediterană: Lisabona – Malaga
Nava-Școală "Mircea" a încheiat etapa de marș dintre Lisabona și Malaga, continuând drumul spre casă în cadrul marșului internațional de instrucție început pe data de 16 aprilie. După revenirea pe continentul european și încheierea escalei din capitala Portugaliei, velierul Forțelor Navale Române a părăsit, în dimineața zilei de 18 august, cheul Gării Maritime Rocha do Conde d’Óbidos și a navigat în aval pe fluviul Tejo, cu prova îndreptată către Strâmtoarea Gibraltar și Marea Mediterană.
Înaintea plecării din Lisabona, echipajului i s-au alăturat cadeții Eren și Ibrahim, studenți ai Academiei Navale a Turciei. Tot aici s-a încheiat stagiul la bord pentru studentele poloneze Lena și Alicja, care au navigat alături de echipajul român timp de peste trei luni.
Odată revenită în Oceanul Atlantic, nava și-a reluat programul specific de instrucție. Cadeții Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" au participat la carturile de marș, cursurile și activitățile practice desfășurate la bord, în timp ce echipajul a continuat lucrările de întreținere și pregătire a navei pentru următoarea escală. Exercițiile și antrenamentele în arboradă au completat programul zilnic, menținând ritmul de pregătire specific unui velier-școală.
În apropierea Strâmtorii Gibraltar, condițiile de vânt și curent au fost favorabile navigației, iar "Mircea" a profitat de vântul din pupa și de curenții specifici zonei pentru a continua marșul către est. Trecerea prin Strâmtoarea Gibraltar a reprezentat unul dintre momentele simbolice ale etapei: după mai bine de trei luni petrecute în Atlantic și după traversarea de două ori a oceanului, nava a revenit în apele familiare ale Mării Mediterane.
În dimineața zilei de 20 august, Nava-Școală "Mircea" a ancorat în rada portului Malaga, la aproximativ o milă de intrarea în port. Timpul petrecut la ancoră a fost folosit pentru executarea curățeniei generale și a unor lucrări de mentenanță, în vederea pregătirii navei pentru activitățile de reprezentare din următoarele zile. Totodată, studenții academiilor navale din Grecia și Franța au susținut prezentări despre instituțiile de învățământ și forțele navale din țările lor, iar o parte dintre cadeții și membrii echipajului care au demonstrat deprinderi deosebite în arboradă au avut ocazia să urce până la "măr", la aproximativ 44 de metri deasupra punții.
Vineri, 21 august, "Mircea" a ridicat ancora și a acostat în portul Malaga, deschizând astfel o nouă etapă a misiunii de reprezentare a României. La sosire, echipajul a fost întâmpinat de consulul general al României la Sevilla, Cosmin Mitrea, care a adresat un mesaj de bun venit. Ulterior, comandantul marșului și comandantul navei au participat, alături de reprezentantul diplomatic român, la o vizită de curtoazie la autoritățile locale din Malaga.
În aceeași seară, la bordul Navei-Școală "Mircea" a fost organizată o recepție oficială, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei. Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului diplomatic, militar și civil, precum și membri ai comunității românești din regiune și a constituit un nou prilej de promovare a României, a Forțelor Navale Române și a valorilor pe care velierul le reprezintă în porturile lumii. Recepția a marcat, totodată, aniversarea a 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Regatul Spaniei, oferind evenimentului o semnificație aparte și subliniind legăturile de prietenie și cooperare dintre cele două state.
Pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, 22 și 23 august, nava a fost deschisă pentru vizitare. În cele două zile, sute de români, localnici și turiști au pășit pe punțile velierului, au descoperit spațiile navei și au interacționat cu membrii echipajului. Pentru numeroșii români stabiliți în Andaluzia, întâlnirea cu "Mircea" a avut o semnificație aparte, tricolorul arborat la bord devenind, pentru câteva ore, un simbol al legăturii cu țara.
Vizitatorii au avut ocazia să afle povești despre cele peste patru luni de marș, despre cele două traversări ale Oceanului Atlantic, escalele din porturile americane și canadiene și activitățile de instrucție desfășurate de cadeți. Atmosfera prietenoasă de la bord și interesul manifestat de comunitatea locală au transformat escala din Malaga într-unul dintre momentele deosebite ale revenirii navei pe continentul european.
Escala din Malaga a reprezentat, totodată, o nouă oportunitate de diplomație navală și de consolidare a relațiilor dintre România și Regatul Spaniei, Nava-Școală "Mircea" continuând să își îndeplinească rolul de ambasador al României în porturile lumii.
Luni, 24 august, Nava-Școală "Mircea" a părăsit portul Malaga, încheind ultima escală spaniolă a marșului și începând o nouă etapă de navigație prin Marea Mediterană. Următoarea destinație a velierului este portul Tunis, din Tunisia, unde echipajul va continua activitățile prevăzute în cadrul marșului internațional de instrucție. Echipajul își continuă astfel drumul către casă, după o misiune care a purtat pavilionul României peste Atlantic și în numeroase porturi europene și nord-americane.
Plecăm din Malaga cu recunoștință pentru primirea călduroasă de care "Mircea" și echipajul său s-au bucurat în Andaluzia și pentru cuvintele frumoase transmise de românii și spaniolii care ne-au fost alături în aceste zile.
La revedere Malaga! La revedere Spania!
Corespondență transmisă de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei-școală "Mircea"
Din Azore către bătrânul continent – Ponta Delgada–Lisabona
După cinci zile petrecute în arhipelagul Azore, nava-școală "Mircea" a părăsit portul Ponta Delgada pe data de 9 august și a pornit către următoarea destinație a marșului internațional de instrucție: Lisabona. Aproximativ 800 de mile marine și cinci zile de navigație au despărțit echipajul de capitala Portugaliei, într-o etapă care a adus activități de instrucție, exerciții marinărești și ultimele zile petrecute în largul Oceanului Atlantic.
Odată cu ieșirea în ocean, studenții Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" au revenit la programul obișnuit de la bord. Carturile de navigație, cursurile și lucrările de întreținere au alternat cu exercițiile practice, menite să îi pună pe cadeți în situații cât mai apropiate de cele pe care le vor întâlni în viitoarele lor cariere.
Printre acestea s-a numărat exercițiul "Om la apă", în cadrul căruia echipajul a repetat procedurile necesare intervenției rapide și recuperării unei persoane căzute peste bord. Pregătirea a continuat cu lecții dedicate supraviețuirii pe mare și folosirii mijloacelor pirotehnice de semnalizare. Dincolo de teorie, fiecare astfel de activitate completează experiența acumulată de studenți în lunile petrecute la bord și transformă velierul într-o adevărată școală practică de marinărie.
Atlanticul a oferit și una dintre acele zile rare în care suprafața oceanului pare aproape nemișcată. Profitând de condițiile favorabile, cadeții au participat la școala de rame. La bordul ambarcațiunii 10+1, aceștia au exersat vâslitul în sincron, coordonarea și lucrul în echipă, având silueta impunătoare a lui "Mircea" drept fundal.
Vremea avea însă să se schimbe. După oceanul "oglindă", Atlanticul și-a arătat din nou caracterul, cu vânt mai puternic și o mare mai agitată. La bord, activitatea a continuat fără întrerupere, iar pe măsură ce coasta Portugaliei se apropia, echipajul a început pregătirea navei pentru intrarea în port. Curățenia generală, bricuirea și lustruirea elementelor metalice și ultimele lucrări de întreținere au mobilizat întregul echipaj.
După cinci zile pe mare, "Mircea" a ajuns în dreptul coastei portugheze și a ancorat temporar în apropiere de Cascais. De aici, velierul și-a continuat drumul prin estuarul fluviului Tejo, iar pe 14 august a acostat în Lisabona, revenind în capitala lusitană după șapte ani.
Lisabona – Ziua Marinei Române pe malul Tejo
Escala de la Lisabona a avut o semnificație aparte. Pe 15 august, echipajul navei-școală "Mircea" a sărbătorit Ziua Marinei Române departe de țară, pe malul drept al fluviului Tejo.
Momentul a fost marcat printr-un ceremonial organizat la puntea centru, în cadrul căruia comandantul marșului, comandorul Ioan Gabriel Moise, a evocat istoria Forțelor Navale Române și a vorbit despre semnificația acestei zile și despre valorile meseriei de marinar. Un moment emoționant al dimineții a fost avansarea militarului Dragoș Donici la gradul de fruntaș, după mai bine de trei ani în care a devenit unul dintre membrii de bază ai echipei de la Manevra Velelor.
Escala a oferit și prilejul unei noi întâlniri cu românii și portughezii din Lisabona. Nava a fost deschisă pentru vizitare, iar sute de oameni au urcat la bord pentru a descoperi velierul, viața echipajului și tradițiile marinărești pe care "Mircea" le poartă de mai bine de opt decenii pe mările și oceanele lumii.
Pentru studenții Academiei Navale, programul a continuat cu activități profesionale și de reprezentare. Cadeții au vizitat Baza Navală din Lisabona, unde au avut ocazia să urce la bordul unei fregate a Forțelor Navale Portugheze, iar ulterior au vizitat Academia Navală a Portugaliei. Întâlnirea cu omologii portughezi le-a oferit posibilitatea să descopere baza didactică a instituției și să compare experiențele de pregătire ale viitorilor ofițeri de marină.
Legătura dintre marinarii români și cei portughezi are însă și o simbolistică aparte. Navele-școală "Mircea" și "Sagres" sunt nave-surori din clasa Gorch Fock, construite la Hamburg, în Germania, iar înfrățirea celor două veliere a apropiat de-a lungul timpului generații de marinari ai celor două țări.
În ultima zi a escalei, la bordul navei-școală "Mircea" a avut loc o recepție oficială organizată în colaborare cu Ambasada României în Republica Portugheză. Ambasadori, membri ai corpului diplomatic și militar și reprezentanți ai comunității locale au urcat la bord pentru o seară dedicată României și tradițiilor sale marinărești. Momentele artistice inspirate din cultura românească și portugheză au completat atmosfera serii, cu fluviul Tejo și capitala lusitană pe post de decor.
Etapa Ponta Delgada–Lisabona și escala din capitala lusitană a însemnat mai mult decât cele aproximativ 800 de mile marine parcurse între Azore și continent sau activitățile de reprezentare din port. A însemnat încheierea unei mari etape atlantice, zile de instrucție pe mare, întâlniri profesionale și diplomatice, sărbătorirea Zilei Marinei Române și reîntâlnirea cu o țară de care marinarii români sunt legați printr-o îndelungată tradiție.
După mai bine de patru luni de misiune și după traversarea Atlanticului în ambele sensuri, "Mircea" navighează acum către Gibraltar și portul Malaga. Oceanul rămâne în urmă, iar marșul internațional de instrucție intră în ultima sa parte, fiecare milă parcursă aducând velierul simbol al Forțelor Navale Române tot mai aproape de casă.
Corespondență transmisă de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei-școală "Mircea"
Traversada Oceanului Atlantic, Halifax – Ponta Delgada
După încheierea cu succes a misiunii de reprezentare pe continentul nord-american, Nava-Școală "Mircea" a traversat pentru a doua oară Oceanul Atlantic în cadrul marșului internațional de instrucție din acest an, parcurgând aproximativ 1.800 de mile marine între portul Halifax, Canada, și Ponta Delgada, în Arhipelagul Azore.
Cele douăsprezece zile petrecute pe mare au adus echipajului condiții schimbătoare de navigație, de la ploi torențiale, ceață și vânt din prova, până la perioade cu vânt favorabil care au permis velierului să navigheze așa cum îi este specific, cu velele întinse. În lipsa vântului, marșul a continuat cu ajutorul motorului, fără ca ritmul activităților de la bord să fie diminuat.
Pe parcursul traversadei, cadeții Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" și-au continuat pregătirea, participând la activități specifice planului de practică, exerciții de vitalitate, ateliere de matelotaj, lucrări de mentenanță și numeroase manevre în arboradă. Viața la bord a fost completată de momente cu o puternică încărcătură simbolică, precum ceremonia de avansare în grad a unor membri ai echipajului, desfășurată pe 31 august în mijlocul Oceanului Atlantic.
Traversada a coincis și cu atingerea unei borne importante, depășirea pragului de 10.000 de mile marine parcurse de la plecarea din Constanța, confirmând amploarea misiunii și experiența acumulată de echipaj și de cadeți.
În ultimele zile ale traversadei, "Mircea" a navigat printre insulele Arhipelagului Azore, trecând în apropierea insulelor Flores, Faial și Pico. La trecerea prin arhipelag, echipajul a putut admira de la bord cel mai înalt vârf al Portugaliei, Muntele Pico, un vulcan care se ridică la altitudinea de 2.351 de metri. Tot în această etapă, echipajul și-a luat rămas bun pe mare de la velierul german "Gorch Fock", cele două nave urmând rute diferite după participarea comună la evenimentele "SAIL250" de pe continentul nord-american.
Pe data de 3 august, Nava-Școală "Mircea" a ancorat în apropierea portului Ponta Delgada, iar ziua următoare a acostat la dana militară, unde va executa o escală tehnică până pe 9 august. În această perioadă sunt planificate lucrări de mentenanță, refacerea aspectului marinăresc al navei și reaprovizionarea înaintea următoarei etape de marș către Lisabona.
Prin această nouă traversare a Atlanticului, echipajul și cadeții au acumulat experiență valoroasă într-o zonă de navigație cunoscută pentru condițiile sale schimbătoare, demonstrând încă o dată profesionalismul și capacitatea de adaptare a marinarilor Forțelor Navale Române.
Corespondență transmisă de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei-școală "Mircea"
Corespondență de marș: Halifax, Canada
În perioada 19–23 iulie 2026, Nava-Școală "Mircea" a executat o escală în portul Halifax, provincia Nova Scotia, Canada, aceasta fiind ultima escală de pe continentul nord-american din cadrul marșului internațional de instrucție din 2026.
Intrarea în port, pe 19 iulie, a fost precedată de o degradare accentuată a vremii. Din cauza rafalelor de vânt de aproximativ 100 km/h și a valurilor de 4–5 metri, echipajul a fost nevoit să părăsească mai devreme raionul de ancorare, iar după îmbarcarea pilotului, velierul a acostat în siguranță la Salter Pier, Halifax Waterfront. La sosire, echipajul a fost întâmpinat cu multă căldură de reprezentanți ai comunității românești din Nova Scotia.
Pe parcursul celor patru zile de escală, punțile navei au fost deschise zilnic pentru vizitare, iar mii de vizitatori au avut ocazia să descopere simbolul Forțelor Navale Române, să afle povestea velierului și să interacționeze cu echipajul și cadeții Academiei Navale "Mircea cel Bătrân". În ciuda vremii schimbătoare, interesul publicului a rămas ridicat până în ultima zi de staționare.
Unul dintre momentele importante ale escalei a fost recepția oficială organizată de Ambasada României în Canada, condusă de Excelența Sa, ambasadorul Bogdan Manoiu. La eveniment au participat primarul Municipalității Regionale Halifax, Andy Fillmore, oficialități militare canadiene, reprezentanți ai corpului diplomatic și membri ai comunității românești. Atmosfera a fost întregită de un moment artistic susținut de cadeții Academiei Navale, care au prezentat dansuri populare românești, promovând tradițiile și cultura națională.
În paralel cu activitățile de reprezentare, echipajul a continuat pregătirile logistice pentru traversarea Atlanticului, iar în seara dinaintea plecării au fost finalizate operațiunile de reaprovizionare cu alimente și materiale necesare voiajului.
În dimineața zilei de 23 iulie, Nava-Școală "Mircea" a molat parâmele și a părăsit portul Halifax, luându-și rămas-bun de la Canada și de la continentul nord-american. Următoarea destinație a velierului este Ponta Delgada, în Insulele Azore, de unde marșul internațional va continua spre România.
Prin această escală, "Mircea" și-a reconfirmat rolul de ambasador al României peste hotare, promovând tradiția marinarilor români și consolidând legăturile cu românii din diaspora și cu partenerii internaționali ai Forțelor Navale Române.
Corespondență transmisă de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei-școală "Mircea"
Corespondență de marș: New York – Boston
După participarea la impresionantele manifestări organizate la New York cu prilejul aniversării a 250 de ani de la Declararea Independenței Statelor Unite ale Americii, nava-școală "Mircea" a molat parâmele în dimineața zilei de 8 iulie, îndreptându-se către următoarea escală a festivităților SAIL250 – Boston.
Lăsând în siaj silueta Manhattanului și podul Verrazzano, velierul românesc a revenit în largul Oceanului Atlantic alături de navele sale surori. Prima zi de marș a fost dedicată activităților specifice vieții pe mare: exerciții, întreținerea navei și pregătirea echipajului pentru competiția ce urma să aibă loc între New York și Boston. Momentul care avea însă să rămână în memoria tuturor s-a consumat la apus, când, la inițiativa echipajului românesc, cele patru veliere au executat un spectaculos exercițiu de evoluții și manevre în formație, oferind imagini de o rară frumusețe și demonstrând, încă o dată, spiritul de camaraderie care unește marile nave-școală ale lumii.
Ziua următoare a adus mult așteptata competiție "Trofeul celor Cinci Surori". După o secvență PHOTEX, în care navele au navigat în formație cu toate velele întinse, fiecare echipaj și-a pus în aplicare strategia odată cu trecerea prin aliniamentul de start. A urmat o cursă solicitantă, desfășurată pe aproximativ 60 de mile marine, în care fiecare schimbare a vântului a însemnat noi manevre, calcule și decizii tactice. Cadeții și marinarii de la bordul lui "Mircea" au lucrat fără întrerupere, ajustând permanent velele pentru a valorifica fiecare adiere de vânt. Deși spiritul competitiv a fost prezent până în ultimele momente ale cursei, regulamentul competiției a prevăzut ca rezultatele oficiale să fie anunțate abia la ceremonia de premiere din Boston.
Ultima zi de navigație către Massachusetts a început sub o ceață densă, însă cu velele sus și cu nava propulsată de vânt. Pentru respectarea programului stabilit de organizatori, comandantul a ordonat ulterior strângerea velelor și continuarea marșului cu ajutorul propulsiei mecanice, astfel încât "Mircea" să ajungă la timp în raionul de ancorare din apropierea orașului Boston. După perioada intensă a regatei, echipajul a beneficiat de un program mai lejer, destinat refacerii și pregătirilor pentru intrarea în port.
În dimineața zilei de 11 iulie, nava-școală "Mircea" și-a făcut intrarea în Boston în cadrul tradiționalei Parade a Velierelor. Cu velele întinse și cadeții aliniați pe vergi, velierul românesc a salutat miile de oameni adunați pe malurile orașului, oferind un moment de mare încărcătură simbolică și marinărească. La acostarea în Charlestown Navy Yard, echipajul a fost întâmpinat cu entuziasm de numeroși români și de publicul american, veniți să salute simbolul Forțelor Navale Române.
La scurt timp după legarea navei la cheu, punțile lui "Mircea" au fost deschise pentru vizitare. Timp de ore întregi, sute de vizitatori au trecut pragul velierului, descoperind tradițiile și istoria uneia dintre cele mai reprezentative nave-școală din Europa. Astfel a început escala din Boston, ultima de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
Nava-școală "Mircea" va staționa în Boston până pe 16 iulie, aceasta putând fi vizitată zilnic între orele 10 - 19.
Corespondență transmisă de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei-școală "Mircea"
Etapa de marș Baltimore – New York
După cinci zile de activități în portul Baltimore, în cadrul evenimentului SAIL250 Maryland, nava-școală "Mircea" a părăsit, la orele prânzului, portul american, continuându-și marșul internațional de instrucție către următoarea destinație: New York.
În semn de apreciere pentru ospitalitatea de care s-a bucurat pe durata escalei, plecarea de la cheu a fost marcată de tradiționalul salut de pe vergi. Gestul marinarilor români a fost răsplătit cu aplauzele și saluturile localnicilor adunați pe cheu pentru a-și lua rămas-bun de la velierul românesc, care, timp de cinci zile, a reprezentat România și Forțele Navale Române în fața miilor de vizitatori și a echipajelor participante la eveniment.
Odată revenit în apele golfului Chesapeake, echipajul și cadeții au reintrat în ritmul specific vieții la bordul unui velier aflat în marș. Carturile, lucrările de întreținere și antrenamentele în arboradă au fost reluate, în paralel cu pregătirile pentru următoarea etapă a misiunii.
Escala din Baltimore a prilejuit și un nou schimb de experiență internațional. Cinci cadeți din Spania, Portugalia și Statele Unite ale Americii s-au alăturat echipajului navei-școală "Mircea", urmând să navigheze la bordul velierului românesc în etapele următoare ale marșului. În același timp, în cadrul programului de schimb de experiență desfășurat împreună cu nava-soră USCGC Eagle, trei membri ai echipajului român s-au îmbarcat la bordul velierului american, navigând către New York alături de echipajul navei-școală a Gărzii de Coastă a Statelor Unite.
La două luni și jumătate de la plecarea din Constanța, după peste 8.400 de mile marine parcurse și șase escale efectuate, "Mircea" a ajuns la jumătatea marșului de instrucție. După ieșirea din golful Chesapeake, velierul și-a continuat navigația în Oceanul Atlantic către golful Sandy Hook, în apropiere de New York.
Pe parcursul marșului, activitatea de la bord s-a desfășurat într-un ritm susținut, cu accent pe lucrările de întreținere și pregătirea navei pentru următoarea escală. Fiecare detaliu a fost verificat și pus la punct, având în vedere importanța participării la evenimentul SAIL250 New York, dedicat aniversării a 250 de ani de la Declararea Independenței Statelor Unite ale Americii.
Cu mai puțin de 100 de mile marine până la destinație, vântul favorabil a oferit echipajului posibilitatea de a întinde velele. Timp de câteva zeci de mile, "Mircea" și-a continuat marșul folosind exclusiv forța vântului, într-o demonstrație a specificului navigației cu vele și a deprinderilor formate de cadeți pe parcursul marșului de instrucție.
În paralel cu navigația, lucrările de întreținere au continuat, iar echipajul a desfășurat inspecții privind ținuta navei, în cadrul ultimelor pregătiri înaintea participării la SAIL250 New York. Spre seară, velele au fost strânse, iar "Mircea" a ancorat în apropierea New Yorkului, urmând ca în dimineața următoare să își ocupe locul în raionul oficial de ancorare din golful Sandy Hook, alături de celelalte veliere participante la eveniment.
În dimineața zilei următoare, nava-școală "Mircea" a ancorat în Sandy Hook Bay, alăturându-se impresionantului grup de veliere-școală sosite din întreaga lume pentru SAIL250 New York. Ziua a fost dedicată ultimelor pregătiri înaintea Paradei Velierelor, echipajul desfășurând activități de întreținere și efectuând ultimele retușuri pentru intrarea în port.
Spre seară, o schimbare bruscă a vremii a pus la încercare navele aflate la ancoră. După o zi caniculară, un front atmosferic puternic a adus în doar câteva minute rafale de vânt de peste 80 km/h. În cele aproximativ 30 de minute cât a durat episodul de vreme severă, echipajul navei "Mircea" a demonstrat profesionalism, disciplină și spirit marinăresc.
Respectând principiul bine cunoscut de orice marinar – "o mână pentru tine și una pentru navă" – au fost brațate vergile, au fost întărite toate parâmele, iar motorul principal a fost pornit pentru a înfrunta vântul violent. După trecerea furtunii, manevra de ancorare a fost refăcută, iar comandantul misiunii și comandantul navei au felicitat întregul echipaj pentru reacția rapidă și modul exemplar în care a fost gestionată situația.
Pentru cadeți, astfel de momente au reprezentat lecții valoroase de pregătire practică, demonstrând că experiența marinărească se formează inclusiv în condiții dificile și că, pe mare, respectul față de forțele naturii rămâne una dintre cele mai importante reguli ale profesiei de marinar.
Ziua de 4 iulie a reprezentat momentul culminant al marșului de instrucție al navei-școală "Mircea". Velierul Forțelor Navale Române a participat la impresionanta Paradă a Velierelor desfășurată pe râul Hudson, în cadrul evenimentului SAIL4th 250, organizat cu prilejul aniversării a 250 de ani de la Declararea Independenței Statelor Unite ale Americii.
La 50 de ani de la participarea istorică din 1976, o nouă generație de marinari români a revenit la bordul navei-școală "Mircea" în New York, pentru a fi alături de poporul american la această aniversare deosebită.
În ciuda temperaturilor caniculare, întregul echipaj și-a îndeplinit misiunea cu profesionalism. Cadeții au întins velele și au salutat din arboradă zecile de mii de oameni adunați pe malurile râului Hudson, oferind publicului imaginea care a consacrat de-a lungul timpului velierul românesc.
Spre seară, "Mircea" a acostat la Brooklyn Pier 5, unde mii de persoane s-au adunat pentru a urmări spectacolul de artificii dedicat Zilei Independenței Statelor Unite. Poziționată în apropierea locului de lansare, nava și echipajul său au avut privilegiul de a încheia această zi memorabilă din primul rând, după una dintre cele mai importante etape ale marșului internațional de instrucție.
Prin participarea la SAIL250 New York, nava-școală "Mircea" a continuat misiunea de reprezentare a României și a Forțelor Navale Române, reconfirmându-și statutul de ambasador al țării noastre pe mările și oceanele lumii.
Corespondență transmisă de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei-școală "Mircea"
Etapa de marș Norfolk – Baltimore
După patru zile pline de activități în portul Norfolk, în cadrul evenimentului SAIL250 Virginia, nava-școală "Mircea" a părăsit portul în dimineața zilei de 23 iunie pentru a-și continua marșul internațional de instrucție către următoarea escală: Baltimore.
Primele ore de navigație au fost marcate de tranzitarea golfului Chesapeake, într-o atmosferă diferită față de agitația din port. Echipajul și cadeții au revenit rapid la ritmul obișnuit al vieții pe mare: carturi, exerciții marinărești, activități de întreținere și pregătirea navei pentru următoarele provocări.
Un moment aparte al acestui segment l-a reprezentat schimbul de experiență dintre navele surori "Mircea" și "NRP Sagres". Trei membri ai echipajului portughez s-au îmbarcat la bordul velierului românesc pentru a participa la marș până în Baltimore, în timp ce trei marinari de pe "Mircea" au fost primiți la bordul navei portugheze. Inițiativa a oferit participanților ocazia de a cunoaște modul de organizare și tradițiile maritime ale celuilalt echipaj, consolidând legăturile dintre cele două nave care împărtășesc aceeași origine și aceeași misiune de formare a viitorilor ofițeri de marină.
În după-amiaza aceleiași zile, "Mircea" a ancorat în Chesapeake Bay, unde avea să rămână pentru mai bine de o zi. Perioada de staționare a fost valorificată prin activități specifice vieții la bord. Ziua de 24 iunie a început cu Sfânta Liturghie oficiată pe puntea navei, cu prilejul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Tot în această zi, studenții din Ansamblul Folcloric al Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" au marcat Ziua Universală a Iei, îmbrăcând costumul popular românesc și promovând tradițiile naționale peste ocean.
În paralel, întregul echipaj a desfășurat lucrări de întreținere, curățenie generală și pregătire a navei pentru participarea la SAIL250 Maryland & Airshow Baltimore. Arborada, punțile și echipamentele au fost aduse la standardele necesare pentru reprezentarea României în următorul port din cadrul evenimentelor SAIL250.
În dimineața zilei de 25 iunie, după ridicarea ancorei, velierul a început tranzitul pe șenalul navigabil către portul Baltimore. Înainte de intrarea în port, nava a fost nevoită să ancoreze pentru aproximativ două ore ca urmare a restricțiilor de navigație impuse pentru antrenamentele formațiilor aeriene Blue Angels, Red Arrows și Patrouille de France, care pregăteau demonstrațiile aeriene ale evenimentului.
În jurul orei 17.00, nava-școală "Mircea" a acostat la Inner Harbor – Pier 6, fiind întâmpinată de nava soră NRP Sagres și de numeroși vizitatori veniți să admire velierul românesc. Astfel începea cea de-a doua participare a navei la un mare festival maritim pe coasta de est a Statelor Unite, misiunea de promovare a imaginii României și a Forțelor Navale Române continuând în cadrul SAIL250 Maryland & Airshow Baltimore.
Nava-școală "Mircea" va staționa în portul din Maryland până pe data de 30 iunie, continuându-și astfel misiunea de Ambasador al României pe marile și oceanele lumii.
Corespondență transmisă de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei-școală "Mircea"
Etapa Fort Lauderdale (Port Everglades) – Norfolk
După trei zile petrecute în ospitalierul port Everglades din Fort Lauderdale, echipajul navei-școală "Mircea" a strâns din nou parâmele și a revenit în largul Oceanului Atlantic, având de această dată ca destinație orașul Norfolk, pentru a participa la evenimentul internațional "Sail250".
Plecat din Florida în dimineața zilei de 13 iunie, echipajul a regăsit rapid ritmul specific marșului. Profitând de condițiile favorabile întâlnite în primele zile ale etapei și de forța vântului, echipajul navei și studenții Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" au întins velele și au continuat navigația. De-a lungul coastei de est a Statelor Unite, condițiile meteorologice au fost schimbătoare, ceea ce a însemnat numeroase manevre în arboradă: întinderi și strângeri de vele, volte și ajustări permanente menite să valorifice fiecare adiere favorabilă.
Viața la bord și-a urmat cursul firesc. Cursurile, carturile și exercițiile s-au desfășurat conform programului specific unui velier aflat în marș.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale acestei etape a avut loc în ziua de duminică, 14 iunie, atunci când echipajul a organizat tradiționalul botez marinăresc. Desfășurat pe apele Atlanticului, cu nava-școală navigând sub vele, ceremonialul l-a adus la bord pe legendarul Zeu Neptun și alaiul său de nimfe și pirați. Cadeții și membrii echipajului, care nu mai trecuseră prin această tradiție, au fost supuși probelor specifice și au fost primiți simbolic în rândul marinarilor "botezați", într-o atmosferă plină de entuziasm, voie bună și spirit marinăresc. Pentru mulți dintre participanți, acesta va rămâne unul dintre cele mai frumoase momente ale întregului marș de instrucție.
Pe măsură ce nava înainta către nord, apropierea de destinație a adus și întâlniri speciale. La mai puțin de 300 de mile de Norfolk, echipajul a reperat atât vizual, cât și pe radar nava-școală a Gărzii de Coastă a Statelor Unite, USCGC Eagle. Revederea simbolică dintre cele două nave surori a reprezentat un moment apreciat de marinarii aflați la bordul lui "Mircea", cu atât mai mult cu cât ambele veliere urmau să participe la "Sail250".
În ultimele zile ale marșului, vântul a devenit tot mai slab, iar comanda navei a decis revenirea la propulsia mecanică pentru a respecta programul de sosire în următorul port. Experiența acumulată în timpul traversadei Atlanticului și-a spus însă cuvântul: cadeții au reușit să strângă toate velele în mai puțin de treizeci de minute, demonstrând deprinderile dobândite pe parcursul marșului. În paralel, au continuat lucrările de întreținere și au fost schimbate ultimele parâme din arboradă, astfel încât nava să se prezinte în cele mai bune condiții la intrarea în port.
În dimineața zilei de 17 iunie, nava-școală "Mircea" a ancorat în golful Lynnhaven, alături de alte zeci de mari veliere sosite din întreaga lume. Ultima zi la ancoră a fost dedicată pregătirilor finale pentru marele eveniment: exerciții în arboradă, curățenie generală, verificarea echipamentelor și punerea la punct a tuturor detaliilor necesare pentru participarea la parada navală.
Dimineața zilei de 19 iunie a început sub semnul incertitudinii, o ploaie torențială cuprinzând întreaga zonă a Golfului Lynnhaven. Cu puțin timp înainte de formarea dispozitivului de paradă, vremea s-a îmbunătățit semnificativ, oferind cadrul perfect pentru unul dintre cele mai impresionante momente maritime de pe mapamond. Cu velele strai întinse, vele ce ajută la propulsarea navei și îmbunătățește manevrabilitatea și echilibrul velierului, și cu studenții salutând pe vergi, "Mircea" a prezentat onorul orașului Norfolk și miilor de spectatori adunați pe malurile râului Elizabeth pentru a admira parada celor mai renumite mari veliere ale lumii.
Acostarea la Waterside Marina a marcat începutul participării oficiale a velierului simbol al României la "Sail250". Imediat după sosire, punțile navei au fost deschise publicului, iar mii de vizitatori au urcat la bord pentru a descoperi istoria velierului, tradițiile marinarilor români și povestea navei care, de aproape nouă decenii, formează generații de ofițeri și maiștri militari de marină.
Încheiată printr-un impresionant foc de artificii și prin semnalele sonore ale velierelor participante, acest segment de marș a reprezentat una dintre cele mai intense și spectaculoase etape ale voiajului internațional de instrucție. De la zilele petrecute sub vele în Atlantic, la botezul marinăresc, întâlnirea cu celelalte nave-școală și până la parada navală de la Norfolk, fiecare moment a contribuit la experiența profesională și umană a echipajului.
După mai bine de două luni de la plecarea din Constanța și mii de mile marine parcurse, nava-școală "Mircea" continuă să reprezinte cu onoare România și Forțele Navale Române pe continentul nord-american, în cadrul celui mai amplu eveniment maritim organizat în Statele Unite ale Americii în anul 2026.
Corespondență transmisă de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei-școală "Mircea"
Etapa San Juan, Puerto Rico – Fort Lauderdale, Florida
După cinci zile petrecute în portul San Juan din Puerto Rico, Nava-școală "Mircea" a strâns din nou parâmele și a revenit în largul Oceanului Atlantic, având de această dată destinația Florida, Statele Unite ale Americii.
Această etapă de marș a fost una a contrastelor, primele zile cu vânt favorabil și navigație cu vele, urmate de perioade de calm atmosferic, ploi tropicale și temperaturi care au pus la încercare întregul echipaj.
Încă din prima zi de marș, vântul prielnic a favorizat navigația cu vele, care a devenit o activitate comună pe lângă nelipsitele exerciții și cursuri de la bord. În dimineața celei de a treia zi pe mare, vântul tot mai slab a determinat comanda navei să revină la navigația cu propulsie mecanică.
Sub soarele deloc prietenos al regiunii Caraibe, punțile exterioare au rămas pline de activitate. După o traversadă de trei săptămâni a Atlanticului în care oceanul și-a pus amprenta pe punțile și corpul navei, echipajul și studenții Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" au continuat lucrările de întreținere și refacere a aspectului marinăresc, pregătind fiecare detaliu pentru sosirea în Statele Unite. Singura zi de respiro a fost cea de duminică, 7 iunie, când un front atmosferic mai rece a generat o zi plină de averse succesive, care au răcorit puntea velierului, membrii echipajului fiind nevoiți să își continue activitatea pe punțile interioare.
Ultimele două zile au fost dedicate în continuare refacerii aspectului marinăresc al navei, pensula și borcanul cu vopsea fiind nelipsite din peisajul activităților, fiecare student primind de la șeful de echipaj un sector de lucru.
Nu a lipsit nici tradiționalul "bricuit" înainte de intrarea în port, activitate ce a fost executată în timp ce nava finalizase deja tranzitarea arhipelagului Bahamas, în drum spre coasta de est a continentului nord american.
Ultima seară a acestei etape de marș a găsit Nava-școală "Mircea" la ancoră în rada portului Everglades, având pe fundal luminile metropolei americane Miami.
Dimineața următoare, velierul a intrat în portul american din Fort Lauderdale cu studenții salutând pe vergi, oferind o imagine impresionantă și respectând una dintre cele mai frumoase tradiții marinărești.
La acostare, nava a fost întâmpinată de către Consulul general al României la Miami, doamna Elena Gabriela Eremia. Acostarea în portul din statul Florida a marcat revenirea Navei-școală "Mircea" pe continentul nord-american după 17 ani și deschiderea unui nou capitol în istoria celei de-a patra traversade transatlantice.
În perioada 10-13 iunie, nava staționează în Fort Lauderdale, Florida, unde își deschide porțile pentru public și continuă să promoveze imaginea României și a Forțelor Navale Române, în cadrul unuia dintre cele mai reprezentative marșuri de instrucție din istoria recentă a velierului.
Corespondență transmisă de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei-școală "Mircea"
Traversada Oceanului Atlantic: Las Palmas – San Juan
În dimineața zilei de 11 mai, nava-școală „Mircea” a molat parâmele de la cheul portului Las Palmas și a pus cap-compas către vest, spre regiunea Caraibelor. În fața echipajului se afla una dintre cele mai așteptate, dar și solicitante etape ale marșului internațional de instrucție: traversarea Oceanului Atlantic către continentul american.
Au urmat 19 zile de marș în care oceanul și-a arătat toate fețele. De la brize constante și alizee prielnice navigației cu vele, până la perioade de calm atmosferic în care motorul navei a preluat sarcina înaintării, fiecare zi a reprezentat o nouă lecție pentru cadeții aflați la bord. Sub arborada velierului au fost exersate manevre, au fost consolidate cunoștințe de navigație și marinărie, iar rutina zilnică a unei nave aflate în largul oceanului a devenit, treptat, o realitate familiară pentru cei mai tineri membri ai echipajului.
Traversada a însemnat mult mai mult decât deplasarea dintre două puncte de pe hartă. A fost o perioadă în care echipajul a învățat să lucreze și mai bine împreună, să se adapteze schimbărilor de vreme și să valorifice fiecare adiere de vânt. Au fost zile în care puntea răsuna de comenzile manevrei velelor și de sunetul uneltelor folosite la lucrările de întreținere, dar și seri în care oceanul oferea apusuri spectaculoase, amintind tuturor de privilegiul de a naviga pe velierul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, navă simbol a Forțelor Navale Române.
Traversada oceanică a fost marcată de repere simbolice, precum aniversarea a 87 de ani de serviciu a navei în Forțele Navale (17 mai), dar și Ziua Eroilor (21 mai), evenimente de mare însemnătate care au adus membrii echipajului laolaltă în semn de respect pentru istoria velierului dar și a eroilor neamului.
Pe măsură ce „Mircea” s-a apropiat de Antilele Mici, semnele apropierii de uscat au început să apară treptat. După mai bine de două săptămâni în care oceanul părea să se întindă la nesfârșit în toate direcțiile, la orizont au reapărut insulele, traficul maritim și primele repere ale Caraibelor. Ultimele zile ale traversadei au fost dedicate pregătirii navei pentru sosirea în Puerto Rico, precum și valorificării la maximum a condițiilor favorabile de navigație cu vele.
Pe data de 30 mai, după aproximativ 3.300 de mile marine parcurse, nava-școală „Mircea” a acostat în portul San Juan, încheind cu succes traversada Oceanului Atlantic.
Cifrele acestei etape ilustrează cel mai bine caracterul marșului, și anume acela de formare a viitorilor ofițeri ai Forțelor Navale:
În perioada 30 mai – 4 iunie, nava-școală „Mircea” staționează în portul San Juan, Puerto Rico, unde echipajul desfășoară activități de reprezentare, reaprovizionare și pregătire pentru următoarea etapă a marșului internațional de instrucție, care va continua către Miami, Statele Unite ale Americii.
Traversada Atlanticului reprezintă una dintre cele mai valoroase experiențe din pregătirea unui marinar. Pentru cadeții aflați la bord, cele aproape trei săptămâni petrecute între Europa și America vor rămâne, fără îndoială, un reper important în formarea profesională în cadrul Forțelor Navale Române.
Corespondență transmisă de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei-școală "Mircea"
De la Cagliari la Las Palmas de Gran Canaria
După patru zile petrecute în portul italian Cagliari, unde "Mircea" a primit la bord mii de vizitatori și a reprezentat din nou România în fața comunității locale și a oficialităților italiene, nava-școală a Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" a ridicat ancora în dimineața zilei de 28 aprilie și a început o altă etapă a marșului de instrucție transatlantic: traversarea Mediteranei de Vest către Gibraltar și apoi către Oceanul Atlantic.
Încă din primele ore după plecarea de la cheu, ritmul specific vieții pe mare a revenit la bord. Pentru cadeții Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", oprirea în port fusese doar o scurtă pauză înaintea unei noi perioade intense de instrucție.
Pe puntea navei și în arboradă au reînceput antrenamentele de urcare pe vergi, exercițiile de brațare și pregătirile pentru navigația pe vele ce urma să devină tot mai prezentă odată cu apropierea de Atlantic.
Zilele petrecute în Mediterana de Vest au fost dominate de o mare liniștită și de un vânt modest, condiții ideale pentru instruirea tinerilor cadeți. Instructorii de la "Manevra velelor" au executat împărțirea studenților pe vergi, în funcție de aptitudinile demonstrate în arboradă.
Pentru mulți dintre ei, repartizarea pe vergi precum "zburătorul" sau "rândunica" a devenit un obiectiv personal. La bord, activitățile au continuat într-un ritm susținut. Înaintea ieșirii în Oceanul Atlantic, echipajul a executat lucrări de mentenanță la arboradă și la instalațiile navei, iar cadeții au continuat cursurile teoretice și însușirea rolurilor de la manevra velelor.
Pe data de 1 mai, în timp ce în țară era zi liberă, la bordul lui "Mircea" activitatea s-a desfășurat normal. Marea calmă și vremea favorabilă au permis continuarea exercițiilor în arboradă și a lucrărilor de pregătire pentru traversada oceanică. După-amiaza, echipajul a primit câteva ore de răgaz înaintea sectoarelor și activităților de seară, într-o ultimă zi petrecută integral în Mediterană.
În noaptea de 1 spre 2 mai, "Mircea" a tranzitat Strâmtoarea Gibraltar, moment simbolic pentru întregul echipaj. După zile întregi petrecute în Mediterană, bătrânul velier a intrat după șapte ani în apele Atlanticului, unde echipajul avea să descopere rapid diferențele specifice oceanului: hula lungă și lentă, mișcările ample ale navei și un regim diferit al vânturilor.
Primele zile în Atlantic au adus exact ceea ce marinarii sperau: condiții bune pentru navigația pe vele. Prima întindere de vele a fost una demonstrativă, exercițiu în care studenților li s-a explicat metodic ce presupune întinderea velelor, dar, de asemenea, în care, tot acum tinerii cadeți au pus "mâna pe parâmă" pentru a-și însuși mai bine rolurile de pe punte.
Fiecare manevră a reprezentat o lecție practică despre coordonare, disciplină și efort colectiv. Vergile au fost brațate de mai multe ori pentru a exploata cât mai eficient vântul slab, dar favorabil.
Pe măsură ce zilele treceau, activitatea în arboradă devenea tot mai complexă. Au fost exersate inclusiv desfășurările pe vergi și salutul marinăresc din arboradă, un moment simbolic pe care cadeții îl va executa în porturile vizitate pe timpul marșului. În apropierea Insulelor Canare, vântul și condițiile meteo au permis desfășurarea unei zile dedicate integral navigației pe vele.
Cadeții au participat activ la întinderea și strângerea velelor, iar instructorii au urmărit permanent evoluția și acomodarea lor cu ritmul specific unui velier de mari dimensiuni.
După opt zile de marș și peste 1.500 de mile marine parcurse de la plecarea din Cagliari, Nava Școală "Mircea" a acostat miercuri, 6 mai, în portul Las Palmas de Gran Canaria, nu înainte de a-și saluta nava soră a marinei germane, Gorch Fock, aflată și ea în escală în același port.
Pe durata celor cinci zile petrecute în Las Palmas, sunt planificate activități de reaprovizionare a navei și de interacțiune cu populația civilă, dar și vizite de curtoazie la autoritățile civile și militare din regiune. Escala în Las Palmas (6 - 11 mai) reprezintă ultima escală într-un stat european înaintea traversării Oceanului Atlantic către continentul american.
Începând de luni, 11 mai, nava-școală "Mircea" va începe o nouă etapă din acest marș: urmează o perioadă de 21 de zile petrecută exclusiv pe apele Atlanticului, urmând ca în data de 1 iunie velierul să ajungă în portul San Juan (Puerto Rico).
Corespondență transmisă de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei-școală "Mircea"
De la Constanța la Cagliari
Nava-școală "Mircea" a părăsit pe data de 16 aprilie cheul portului militar Constanța, dând startul unui marș istoric de instrucție care presupune traversarea Oceanului Atlantic și participarea la evenimentul SAIL 250 pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii.
Primele zile au adus ritmul specific vieții pe mare și momente specifice fiecărui marș: tranzitarea strâmtorilor Istanbul (Bosfor) și Çanakkale (Dardanele), adaptarea la carturi, primele manevre și exerciții la bord, dar și emoția începutului de drum. Marea a fost de partea echipajului, în general liniștită, dar a oferit și scurte momente agitate în care a demonstrat echipajului cât de imprevizibilă poate fi.
Pe măsură ce nava a înaintat spre Marea Mediterană, activitățile de la bord au devenit tot mai intense. De la lucrul în arboradă, la întreținerea navei și exercițiile marinărești, fiecare zi a contribuit la formarea spiritului de echipaj. Tradițiile au fost respectate cu strictețe, iar momente precum bricuirea punții, executarea carturilor și a semnalelor de pe navă au subliniat încă o dată caracterul formativ al navei.
Un moment aparte al acestei etape de marș a fost interacțiunea pe mare, lângă coastele Siciliei, cu o navă a Marinei Militare Italiene, nava de patrulare Francesco Morosini, aflată în Operația EUNAVFOR MED IRINI sub egida Uniunii Europene. Manevrele de navigație executate de către cele două nave, dar mai ales manevrele de zbor ale elicopterului navei italiene au reprezentat o experiență inedită pentru echipajul velierului, în mod special pentru tinerii cadeți care au avut ocazia să experimenteze o mostră din ceea ce îi așteaptă în viitoarea carieră la bordul navelor militare.
După tranzitarea strâmtorii Messina, vegheată de impunătorul vulcan Etna, nava-școală "Mircea" a luat drum către golful Cagliari, ancorând lângă orașul din Sardinia cu același nume cu aproape două zile înainte de data intrării în port, grație vânturilor favorabile din pupa întâlnite pe întreaga etapă de marș. Urările celor de acasă – "Vânt din pupa!" – nu au rămas doar urări, acestea fiind transpuse în realitate.
Pe durata staționării la ancoră, atenția echipajului s-a concentrat pe pregătirea ultimelor detalii înainte de intrarea în port, dar și pe învergarea velelor care trebuie să fie pregătite înainte de traversarea Atlanticului. În mod tradițional, cu o zi înainte de acostare, nu putea lipsi tradiționalul "bricuit" care a redat strălucirea punților de tec ale bătrânului velier.
După nouă zile de marș și peste 1.400 de mile marine parcurse, "Mircea" a intrat sâmbătă, 25 aprilie, în cocheta capitală a Sardiniei, Cagliari. Acest moment a marcat nu doar finalul unei etape de marș, ci și începutul unei noi etape – întâlnirea cu publicul și reprezentarea României peste hotare.
La acostare, "Mircea" a atras imediat privirile celor aflați la promenadă pe aleile portului, confirmând încă o dată că, oriunde ajunge, rămâne un simbol viu al tradiției și profesionalismului Forțelor Navale Române.
La Cagliari, echipajul navei-școală "Mircea" alături de reprezentanții Consulatului General al României de la Roma s-au alăturat comunității de români din Sardinia, participând duminică, 26 aprilie, la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
În aceeași zi, la bordul navei, a avut loc o recepție oficială organizată de către Consulatul General al României la Roma, sub atenta organizare a consulului general Marian Popescu și a echipajului navei, reunind numeroase oficialități civile și militare. Printre invitați s-au numărat prefectul orașului Cagliari, Paola Dessi, șeful Comandamentului Maritim Autonom Vest, amiralul de divizie Enrico Paccioni, precum și Preasfințitul Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Alături de reprezentanți ai comunității românești din Sardinia, invitații s-au bucurat de cadrul oferit de "Mircea", un veritabil spațiu de întâlnire și dialog, în care s-au consolidat legături între românii de pretutindeni.
După trei zile pline de activități în portul Cagliari, nava-școală "Mircea" și-a încheiat escala lăsând în urmă nu doar imagini de colecție, ci și o conexiune autentică cu oamenii care i-au pășit pe punte. Velierul a părăsit cheul marți, 28 aprilie, pornind către următorul port, Las Palmas, Spania, tranzitând înainte, însă, Strâmtoarea Gibraltar.
Corespondență transmisă de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei-școală "Mircea"