Informatii de presa
Nava-scoala "Mircea" a plecat miercuri, 2 iulie, din portul militar Constanta, in marsul international de instructie, avand la bord, alaturi de membrii echipajului, 75 de studenti din anul al II-lea de la Academia Navala "Mircea cel Batran" si 13 studenti de la universitati partenere din Bulgaria, Franta, Letonia, Norvegia, Polonia si Turcia.
Ca in fiecare an, nava-simbol a Fortelor Navale Romane va asigura un cadru adecvat si profesionist pentru pregatirea la cele mai inalte standarde a studentilor aflati la bord. Cadrele didactice si instructorii de la Academia Navala "Mircea cel Batran" si de la nava-scoala "Mircea" vor coordona activitatile practice ale studentilor pe parcursul celor 37 de zile de mars si se vor asigura ca toate cunostintele teoretice acumulate in primii doi ani de studii vor fi completate cu experienta unica de la bordul legendarului velier.
Misiunea de a-i pregati pe viitorii ofiteri ai Fortelor Navale Romane va fi completata, si de aceasta data, de cea de reprezentare, nava-scoala "Mircea" fiind cunoscuta drept cel mai longeviv ambasador pe marile si oceanele lumii al Fortelor Navale Romane si al Romaniei.
Nava va reveni in portul militar Constanta in data de 7 august, iar pe timpul dislocarii in Marea Mediterana si Marea Neagra, velierul va executa escale in porturile Salonic (Grecia), Durres (Albania), Bari (Italia) si Varna (Bulgaria).