0241-626200

Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

Eveniment

ALUMNI –  Asociatia absolventilor Academiei Navale "Mircea cel Batran"

            Sambata, 17 martie a.c., in cadrul Academei Navale "Mircea cel Batran" a avut loc sedinta de constituire a Asociatiei absolventilor Academiei Navale "Mircea cel Batran", comunitate intelectuala care are ca misiune sustinerea si promovarea intereselor academiei si ale absolventilor.
            Asociatia isi propune ca obiective principale:  stabilirea si promovarea de relatii de colaborare intre Academia Navala “Mircea cel Batran" si absolventii sai, din toate domeniile si de pretutindeni,  promovarea celor mai inalte standarde de calitate,  organizarea de actiuni cu caracter stiintific, cultural, sportiv, umanitar si social menite sa contribuie la promovarea imaginii si la ridicarea prestigiului institutiei si a absolventilor acesteia pe plan national si international, sprijinirea dezvoltarii bazei materiale de invatamant si cercetare din academie,  informarea si incurajarea tinerei generatii pentru a urma cariera de ofiter de marina militara si comerciala,  dezvoltarea colaborarii nationale si internationale cu organizatiile similare,  mentinerea si dezvoltarea traditiilor specifice, cultivarea spiritului de apartenenta la comunitatea universitara a academiei, si nu in ultimul rand  sprijinirea morala si logistica a membrilor acesteia.
            Membri fondatori si membri asociati pot fi, in baza optiunii liber consimtite, persoanele militare sau civile care au absolvit orice forma de pregatire, de scurta si lunga durata, cursuri de zi si cu frecventa redusa, de masterat sau doctorat in cadrul Academiei Navale "Mircea cel Batran" sau a institutiilor precursoare, precum si absolventi ai institutiilor similare din tara sau strainatate care au profesat in cadrul academiei, indiferent de cetatenia si rezidenta actuala, si care accepta si respecta statutul acesteia.
            Calitatea de membru simpatizant se poate atribui persoanelor de cetatenie romana sau straina, cu probitate morala si profesionala, care, indiferent daca au absolvit sau nu Academia Navala "Mircea cel Batran", sau alta forma de invatamant superior, vor sa sprijine activitatea Asociatiei.

 
 
 
 
 
 
         
 
Ultima actualizare: 17 Martie 2007