Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

Printre numele celor mai remarcabili ofițeri din istoria marinei române se înscrie și cel al viceamiralului Constantin Bălescu care a deținut funcția de comandant al Marinei Militare Române (1918-1920) dar și un distins profesor al Școlii Navale. După nașterea sa, la data de 12 ianuarie 1864 în orașul Turnu Severin, familia își va schimba domiciliul în localitatea Călărași. Rămas orfan la o vârstă destul de fragedă, tânărul Bălescu își câștigă existența dând meditații și apoi ocupând un post de pedagog.

A studiat în perioada 15 septembrie 1881 – 1 septembrie 1883 la Școala Navală franceză din Brest. În calitate de aspirant în marina franceză, a efectuat, între anii 1882-1883, o călătorie în jurul lumii, la bordul navei-școală franceze „Reine Blanche”, care îi va asigura acumularea unui bagaj de cunoștințe de navigație, tactice și tehnice și a unei experiențe valorificată în anii următori.

La revenirea în țară în august 1883 este avansat la gradul de sublocotenent și este încadrat în Corpul Flotilei Române, îndeplinind diferite funcții la Inspectoratul Porturilor, și apoi la Depozitul Flotilei unde a fost avansat în grad de locotenent (1887).

În perioada 1889–1892 a fost îmbarcat pe crucișătorul „Elisabeta”, a participat la voiaje în Marea Mediterană. În 1891, este avansat la gradul de căpitan și transferat la Arsenalul Flotilei, apoi la Inspectoratul porturilor. În anul 1894, căpitanul Bălescu se ambarcă pe nava-școală „Mircea”, cu care efectuează o campanie de instrucție în Marea Neagră și Marea Mediterană.

După acest voiaj, căpitanul Bălescu își va desfășura activitatea la Administrația Centrală a Războiului iar de la 1 aprilie 1896 revine la Inspectoratul Navigației și Porturilor, îndeplinind funcția de căpitan al portului Constanța.

Este avansat la gradul de maior la 8 aprilie 1896, îndeplinind funcția de ofițer secund pe crucișătorul "Elisabeta" în 1897 și apoi pe cea de comandant al bricului "Mircea", în 1898. Conduce începând din 1 noiembrie 1896 Școala de Aplicație a Sublocotenenților, în pavilionul ofițerilor din Țiglina (Galați).

Odată cu punerea în aplicare a „Legii de organizare a marinei militare” din 1898 și mutarea Școlilor Marinei de la Galați la Constanța, Bălescu a fost avansat la gradul de locotenent-comandor și numit comandant al acestora, el depunând eforturi susținute pentru mutarea școlilor la Constanța și instalarea lor într-un imobil adecvat. În calitatea sa de comandant al Școlilor Marinei, Bălescu depune o activitate asiduă pentru buna organizare a actului didactic, având preocupări legate și de realizarea de cursuri: „Războiul maritim”, „Cursul de navigație și hidrografie”, „Morala militară” în care a expus principii și metode de acțiune ale Marinei Militare, norme de educație morală întemeiată pe cultul datoriei și al patriei, constituind o bază de cunoștințe profesionale și etice pentru generații întregi de ofițerii care au frecventat Școlile Marinei sau Școala de Război unde a fost profesor și director.

În anul 1901 i se încredințează comanda crucișătorului „Elisabeta”. Timp de trei ani, în perioada 1902-1905 a funcționat la Administrația Centrală a Războiului, din noiembrie 1903 având gradul de căpitan-comandor. În anul 1905, căpitan-comandorul Constantin Bălescu este numit în funcția de comandant al Diviziei de Mare și al crucișătorului „Elisabeta”. La bordul acestei nave participă la botezul noii nave a Serviciului Maritim Român, „România”. În anul 1906, comandându-se în Imperiul Austro-Ungar și respectiv Anglia, patru monitoare și opt vedete fluviale, căpitan-comandorul Bălescu a fost însărcinat să supravegheze recepția acestor nave.

În anul 1907 este înaintat la gradul de comandor, după care s-a aflat succesiv la comanda Arsenalului Marinei și a Diviziei de Dunăre, până în anul 1911, când a fost numit șef al Secției Marinei din cadrul Ministerului de Război. Deține această funcție atât în timpul campaniei militare din 1913, an în care va fi avansat la gradul de contraamiral, cât și în primul an de participare a României la marea conflagrație mondială. În anul 1916 a devenit președinte al Comitetului Executiv al Marinei.

La data de 1 iunie 1918, contraamiralul Bălescu a fost numit în funcția de comandant al Marinei Militare Române. Deține această înaltă funcție până la 3 noiembrie 1920, când părăsește cadrele active ale marinei cu gradul de viceamiral.

După o activitate de aproape 40 de ani se încheia cariera militară a viceamiralului Constantin Bălescu, în decursul căreia a urcat în ierarhia militară pe cele mai înalte trepte. De asemenea, viceamiralul s-a remarcat și prin activitatea publicistică pusă în slujba marinei: articole publicate în revistele de specialitate și conferințele ținute tratau subiecte precum Filosofia războiului, Fundamentul științific al ierarhiei. În anul 1929, se stingea din viață acest ofițer de elită, care a slujit cu credință marina militară.

În prezent, numele său este purtat de către Puitorul de Mine 274 „Viceamiral Constantin Bălescu”, de Școala de Aplicație a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia și de o stradă din București.